Este un oraş în judeţul Braşov, situat la poalele Munţilor Făgăraş, la 30 de kilometri de municipiul Făgăraş şi la 100 de kilometri de municipiul reşedinţă de judeţ, Braşov.
A început să fie construit în anul 1948, ca urmare a dezvoltării unui combinat chimic. Oraşul a avut şi numele de Ucea Fabricii, Ucea Roşie, Ucea-Colonie. Din 1954 poartă numele actual. La recensământul din 1992, au fost număraţi 10.142 de locuitori, dar în anul 2002, au fost recenzaţi abia 9.046 de locuitori, ca urmare a scăderii accentuate a natalităţii, cât şi a unei masive emigrări în Italia, Germania, Spania, Canada, Statele Unite ale Americii, Portugalia, Grecia.
Victoria poate fi considerată o bază importantă pentru doritorii de ascensiuni montane, întrucât unele dintre cele mai înalte vârfuri ale Munţilor Făgăraş sunt la distanţe destul de apropiate de oraş (vârfurile Moldoveanu - 2543 m, Negoiu - 2535 m.) Cabanele montane aflate în apropierea oraşului Victoria sunt Turnuri, Podragu, Valea Sâmbetei. Complexul Turistic Sâmbăta este, de asemenea, situat în apropierea oraşului (la 20 de kilometri). Serviciul Salvamont din Victoria este de foarte bună calitate, fiind recunoscut ca atare, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Oraşul este dotat cu o piscină, de calitate, inclusiv cu saune. Vara, în incinta închisă a piscinei, turiştii, care practică campingul, pot monta corturi. În oraş se găsesc un hotel, restaurante etc.
În oraşul Victoria, funcţionează un combinat chimic. Iniţial, acesta a fost o uzină cehoslovacă (funcţiona de prin anul 1937), apoi, după ocuparea Cehoslovaciei de către Germania nazistă, această uzină a trecut în proprietatea statului german. După război, combinatul a avut pe rând numele SovromChim (era o intreprindere mixtă, sovieto-română, directorii fiind sovietici), Combinatul Chimic „I.V.Stalin”, iar după destalinizare, a purtat numele de „Combinatul Chimic Victoria”. După căderea comunismului şi începerea privatizării, combinatul s-a dezmembrat în S.C. „Viromet” S.A. şi S. C. Uzina Chimică R.A. În 1995, s-au pus bazele unei noi uzine chimice: S.C. „Virolite” S.A., cu capital românesc (al S.C. „Viromet” S. A.) şi american „Purolite”. În prezent, această nouă uzină poartă numele de S.C. Purolite" S.A.
În oraşul Victoria funcţionează şi alte întreprinderi şi instituţii (chimice, de construcţii, de comerţ, de proiecţări, de IT, poştă, televiziune prin cablu şi altele).
La Victoria există o sucursală a Băncii Comerciale Române (BCR), precum şi una a Casei de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C.), sunt montate ATM-uri ale băncilor BCR, Raiffeisen Bank, C.E.C.
Infrastructură
În oraş există reţele de apă curentă, canalizare, gaz metan, reţele de telefonie fixă, de televiziune prin cablu, şosele, cale ferată.
Transporturi
Pentru a ajunge la Victoria, se poate folosi DN1 (E68) dintre Făgăraş şi Sibiu, iar de la Ucea de Jos, spre S, 7 kilometri pe drumul judeţean. Pe calea ferată, se se poate lua trenul (personal, accelerat, rapid, săgeata albastră), până la staţia CFR Ucea.