Fondul Social European (FSE) este principalul instrument financiar al Uniunii Europene care finanţează ocuparea forţei de muncă din statele membre şi promovează coeziunea economică şi socială. Cheltuielile FSE se ridică la aproximativ 10% din bugetul total al UE.

FSE este unul dintre fondurile structurale ale UE dedicate îmbunătăţirii coeziunii sociale şi a bunăstării economice în regiunile Uniunii. Fondurile structurale sunt instrumente financiare redistributive care finanţează coeziunea în Europa prin concentrarea cheltuielilor în regiunile mai puţin dezvoltate. Obiectivul special al cheltuielilor FSE este de a susţine crearea de locuri de muncă mai multe şi mai bune în UE prin cofinanţarea proiectelor locale, naţionale şi regionale care îmbunătăţesc ratele de ocupare a forţei de muncă, incluziunea pe piaţa muncii şi calitatea locurilor de muncă în statele membre şi în regiunile acestora.

Fondul Social European a fost creat în 1957 prin Tratatul fondator de la Roma şi este cel mai vechi fond structural. Deoarece FSE a avut întotdeauna ca obiectiv creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă, în decursul anilor, Fondul şi-a adaptat acţiunile principale pentru a putea face faţă provocărilor timpurilor. În primii ani postbelici, Fondul s-a concentrat asupra gestionării migraţiei lucrătorilor în Europa, apoi a trecut la combaterea şomajului în rândul tinerilor şi al lucrătorilor cu calificări reduse. Pentru perioada de finanţare actuală, 2007-2013, pe lângă direcţionarea sprijinului către grupurile care întâmpină dificultăţi specifice în găsirea unui loc de muncă, precum femeile, tinerii, lucrătorii mai în vârstă, migranţii şi persoanele cu dizabilităţi, finanţările FSE sprijină, de asemenea, întreprinderile şi lucrătorii în vederea adaptării la schimbare. Acest lucru este posibil prin susţinerea inovaţiei la locul de muncă, a învăţării de-a lungul vieţii şi a mobilităţii lucrătorilor.

Strategia de bază a Uniunii Europene o constituie Agenda de la Lisabona, care urmăreşte transformarea Europei, până în 2010, în cea mai dinamică şi cea mai competitivă economie bazată pe cunoaştere din lume, capabilă de o creştere economică durabilă, cu locuri de muncă mai multe şi mai bune, cu o coeziune socială mai mare şi cu respect pentru mediu. Obiectivele Agendei de la Lisabona conturează priorităţile FSE.

Există multe instrumente financiare şi politice care funcţionează în sprijinul Agendei de la Lisabona. Printre acestea, politica de coeziune vizează reducerea discrepanţelor economice şi sociale dintre ţările şi regiunile UE. Pentru realizarea acestui obiectiv, politica foloseşte resurse financiare (fonduri structurale) de la bugetul UE – inclusiv FSE – în vederea sprijinirii dezvoltării economice şi sociale a regiunilor mai puţin dezvoltate.

Ţinând seama de necesitatea creşterii competitivităţii şi a ocupării forţei de muncă pe fondul globalizării şi al îmbătrânirii populaţiei, strategia europeană privind ocuparea forţei de muncă furnizează un cadru de coordonare pentru statele membre UE în vederea stabilirii unor obiective şi a unor priorităţi comune în domeniul ocupării forţei de muncă. Aceste priorităţi comune sunt dezvoltate în liniile directoare privind ocuparea forţei de muncă şi introduse în programele naţionale de reformă redactate de fiecare stat membru în parte. Finanţările FSE sunt implementate de statele membre în vederea sprijinirii programelor lor naţionale de reformă, precum şi a cadrelor strategice naţionale de referinţă (CSNR), prin care se stabilesc principalele priorităţi ale statelor membre pentru cheltuirea fondurilor structurale comunitare pe care acestea le primesc.

De asemenea, Agenda socială europeană joacă un rol în conturarea priorităţilor cheltuielilor FSE. Agenda socială caută să actualizeze „modelul social european” prin modernizarea pieţelor muncii şi a sistemelor de protecţie socială, astfel încât lucrătorii şi întreprinderile să poată beneficia de oportunităţile create de concurenţa internaţională, de realizările tehnologice şi de tiparele populaţiei aflate în schimbare, în acelaşi timp protejându-i pe cei mai vulnerabili membri ai societăţii. În plus, conceptul de „flexicuritate” contribuie la iniţiativele curente ale FSE. Flexicuritatea poate fi definită ca o strategie politică de intensificare a flexibilităţii pieţelor muncii, a organizaţiilor de muncă şi a relaţiilor de muncă, pe de-o parte, şi ca o securitate a locului de muncă şi a veniturilor, pe de altă parte. Termenul de flexicuritate include o nouă abordare a ocupării forţei de muncă, înlocuind modelul din trecut de „loc de muncă pe viaţă” cu „muncă pe durata vieţii”. Această abordare încurajează lucrătorii să fie responsabili de viaţa lor activă prin intermediul formării de-a lungul vieţii, adaptându-se la schimbare şi la mobilitate.

Modalitatea de alocare a fondurilor FSE

Nivelul finanţării FSE diferă de la o regiune la alta, în funcţie de bogăţia sa relativă. Regiunile UE sunt împărţite în patru categorii de regiuni eligibile, în funcţie de PIB-ul lor regional per cap de locuitor în comparaţie cu media UE (UE cu 25 sau cu 15 state membre), şi atribuite celor două obiective.

Obiectivul „Convergenţă” include:

    * regiunile aflate sub incidenţa obiectivului „Convergenţă”: cu un PIB per cap de locuitor mai mic de 75% din media UE-25;
    * regiunile aflate în faza de eliminare progresivă a sprijinului financiar: cu un PIB per cap de locuitor mai mare de 75% din media UE-25, dar mai mic de 75% din media UE-15.

Obiectivul „Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă” include:

    * regiunile aflate în faza de introducere progresivă a sprijinului financiar: cu un PIB per cap de locuitor mai mic de 75% din media UE-15 (pentru perioada 2000-2006), dar mai mare de 75% din media UE-15 (pentru perioada 2007-2013);

    * regiunile aflate sub incidenţa obiectivului „Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă”: se aplică pentru toate celelalte regiuni UE.

În regiunile aflate sub incidenţa obiectivului „Convergenţă”, cofinanţarea FSE pentru proiecte poate ajunge până la 85% din costurile finale. În regiunile aflate sub incidenţa obiectivului „Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă”, se întâlneşte mai des un nivel de 50% al cofinanţării. Pentru regiunile şi statele membre mai bogate, finanţarea FSE completează iniţiativele naţionale existente privind ocuparea; în statele membre mai puţin bogate, finanţarea FSE poate constitui principala sursă de fonduri pentru iniţiativele privind ocuparea forţei de muncă. Regiunile eligibile pentru actuala perioadă de programare a FSE (2007-2013) sunt ilustrate pe hartă.

Fondul Social European 2007-2013

Actualul ciclu de programare al FSE acoperă perioada 2007-2013 şi se desfăşoară sub mottoul „Investiţii în oameni”. În această perioadă, FSE investeşte aproximativ 75 miliarde Euro, aproape 10% din bugetul UE, în proiecte care vizează stimularea ocupării forţei de muncă. Finanţările sunt acordate pentru şase domenii prioritare specifice:

    * Îmbunătăţirea capitalului uman (34% din finanţarea totală);
    * Îmbunătăţirea accesului la ocupare şi durabilitatea (30%);
    * Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor, a întreprinderilor şi a antreprenorilor (18%);
    * Îmbunătăţirea incluziunii sociale a persoanelor defavorizate (14%);
    * Consolidarea capacităţii instituţionale la nivel naţional, regional şi local (3%);
    * Mobilizarea pentru reforme în domeniul ocupării şi al incluziunii (1%).


În orice regiune, distribuirea reală a fondurilor va fi diferită, în funcţie de priorităţile locale şi regionale. Toate cele şase priorităţi sunt aplicabile atât pentru obiectivul „Convergenţă”, cât şi pentru obiectivul „Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă”; cu toate acestea, regiunile aflate sub incidenţa obiectivului „Convergenţă” se vor concentra, în mod normal, pe prioritatea „îmbunătăţirea capitalului uman”.

Alocarea cheltuielilor FSE per stat membru pentru perioada 2007-2013 este prezentată în tabelul 2.

Caracterul redistributiv al FSE poate fi observat în tabelul 3, care prezintă cheltuielile per cap de locuitor în statele membre.