Articole
Uniunea Europeana
Uniunea Europeană (UE, vezi şi nume alternative) este o entitate politică, so...
Tribunalul Functiei Publice/Civil
Tribunalul Civil/Funcţiei Publice (Civil Service Tribunal) a fost înfiint...
UNESCO
UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură...
Politica vamala
  Politica vamala constituie unul din elementele de baza ale Uniunii Europ...
Responsabilul European pentru ...
Autoritate independenta, infiintata in 2001, functionala din 2004, cu sediul la ...
Banca Centrala Europeana
  Banca Centrala Europeana (BCE) a fost infiintata in anul 1998, cu sase l...
Politica industriala
  Tratatul de la Roma nu prevedea crearea unei politici industrial comune ...
Combaterea fraudei
  Se estimeaza ca, din bugetul anual de peste 100 miliarde de euro, aproap...
Educatie, Formare Profesionala...
Desi politica in domeniul educatiei este decisa de fiecare stat in parte, membri...
Cercetare si inovare
  Principalul motiv pentru existenta unei actiuni europene in domeniul cer...

Libia

Libia, cu numele oficial Marea Jamahiriye Arabă Libiană Populară şi Socialistă, este o ţară din nordul Africii. Are frontieră cu Marea Mediterană la nord, vest cu Tunisia şi Algeria, la sud-vest cu Nigerul, la sud cu Ciadul , iar la sud-est şi est cu Egiptul şi Sudanul.

Libia este de circa patru decenii o mare producătoare şi exportatoare de petrol, ceea ce a dus la ridicarea nivelului de trai a locuitorilor ei. În prezent, Libia a fost declarată ca având populaţia cu cea mai mare speranţă de viaţă din Africa (dar în număr de unităţi este depăşită doar de insula britanică Sf. Elena), şi anume 74 de ani.

Istorie

Primele indicaţii ce apar în istorie despre Libia, se referă la mercenarii libieni angajaţi în Egiptul antic, în primul mileniu î.Hr. De asemenea armata cartagineză a lui Hannibal Barca, a angajat numeroşi mercenari libieni,care mai târziu au ajuns să constituie partea cea mai puternică a infanteriei ei în faimoasa expediţie punică peste Alpi în peninsula italiană. Coasta libiană a fost vizitată de către greci şi fenicieni, iar mai târziu, dominată de Imperiul Roman, de vandaliii conduşi de regele Genseric, de Imperiul Bizantin, apoi de arabi şi in sfârşit de Imperiul Otoman.

În 1912, Libia a fost invadată de către Italia. Până atunci, din cauza valorii economice reduse şi a poziţiei strategice mai puţin importante (fiind controlată de şefi beduini) a scăpat de voracitatea puterilor imperiale din Europa, dar italienii, care voiau să-şi creeze şi ei un imperiu colonial, nu aveau în acea perioadă la dispoziţie nici un alt obiectiv mai potrivit pentru a-l anexa,iar proximitatea geografică a Libiei cu peninsula apenină le-a facilitat fără îndoială planurile. Dominaţia italiană asupra Libiei, sau o numeau ei - Tripolitania, a durat până la sfârşitul celui de al doilea război mondial, în timpul conflagraţiei teritoriul Libiei fiind teatrul luptei între Afrika Korps a lui Erwin Rommel, de partea Axei, şi trupele Marii Britanii, sub comanda lui Montgomery.

La sfârşitul războiului aliaţii nu s-au înţeles în privinţa viitorului fostei colonii italiene. În acel moment Libia avea un teritoriu de cinci ori mai mare decât Italia. Cu toate acestea, populaţia ei nu depăşea un milion de locuitori, ceea ce facea să reprezinte o destinaţie potrivită de colonizare pentru unii italieni, care începuseră să caute noi locuri de emigraţie după război. Dezacordul dintre puterile din Vest şi Uniunea Sovietică a făcut ca ONU să decidă să acorde independenţa acestei ţări, sub conducerea regelui Idris.

Astfel, Libia a devenit prima colonie africană, care a obţinut independenţa. Mai târziu puterile europene au regretat aceasta, deoarece au ajutat în acest fel să stimuleze şi alte colonii africane să revendice independenţa. În plus s-a pierdut asa o ultimă şansă de a construi un stat în stil european pe coasta de sud a Mediteranei.

În prezent, Libia este guvernată prin intermediul unui sistem pseudo-democratic. Muammar Al-Kadhafi (există peste treizeci de moduri de a transcrise numele său în caractere latine), rămâne o figura emblematică şi lider al revoluţiei, deşi nu are nici alt post oficial. Într-adevăr, Muammar Al-Kadhafi a introdus un sistem de guvernământ de tip "socialist arab" sui generis, a proclamat Libia nu "republică" (Jumhuriya) ca alte state arabe, ci Jamahiriya ("statul maselor") care pretinde a fi un sistem de regulare directă, de exercitare a puterii poporului prin implicare directă în procesul de luare a hotărârilor (putere populară). În realitate este un sistem de dictatură personală. Inspirat de o ideologie panarabă şi islamică sui generis ("Carnetul verde"), şi având la dispoziţie mari resurse financiare ca urmare a exportului de petrol, colonelul Kadhafi a sponsorizat în trecut acţiuni de gherilă şi atentate împotriva ţărilor occidentale şi SUA. În urma unor asemenea acte, preşedintele SUA, Ronald Reagan, a ordonat în anul 1986 bombardarea unor obiective militare în capitala Tripoli şi în oraşul Benghazi. În aceste bombardamente au pierit şi un număr de civili, între care şi o fiică adoptivă a colonelului Al-Kadhafi, Jana.


La sfârşitul anilor 80 ai secolului al XX-lea două avioane civile au explodat ca urmare a unor atacuri teroriste, unul în Regatul Unit al Marii Britanii (căzând deasupra localităţii scoţiene Lockerbie) şi unul în Africa (atacul asupra zborului UTA 772). Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa au acuzat Libia de aceste acţiuni şi au întreprins o serie de sancţiuni care să conducă la izolarea regimului libian.

În tot cursul anilor 1970-2000 Libia sub conducerea lui Muammar Al Kadhafi a jucat un rol activ în viaţa continentului african, mai ales în Africa Neagră, în care a căutat să deţină un rol conducător. Ea a fost implicată în mişcări subterane şi de guerrillă sau în lovituri de stat - in regiuni diferite cade pildă în Uganda, în Cornul Africii, în Liberia şi Sierra Leone, în Ciad, Burkina Faso, etc. de asemenea a dat sprijin luptei contra regimului apartheid din Africa de Sud. De asemenea liderul Libiei a încercat, după modelul politicii din trecut a lui Gamal Abdel Nasser şi a Baas-ului din Siria şi Irak, să tindă spre unificarea ţărilor arabe - astfel a tentat întemeierea de federaţii, dovedite efemere, cu Egiptul şi Sudanul, apoi cu Tunisia şi Algeria.

In martie 2001 Uniunea Africană, care a luat locul Organizaţiei Unităţii Africane O.U.A. a fost întemeiată printr-o ceremonie care a avut loc în oraşul libian Syrte.

După atentatele organizaţiei al-Qaida din 11 septembrie 2001, şi după lansarea de către SUA şi aliaţii ei a războiului care a dus la răsturnarea regimului taliban în Afghanistan şi cea a regimului lui Saddam Hussein în Irak, în anul 2003 guvernul libian şi-a recunoscut până la urmă responsabilitatea pentru atentatul amintit "de la Lockerbie" şi a aceluia contra zborului UTA 772 a avionului francez pe teritoriul Africii, şi a ajuns la acorduri prin care s-a angajat să compenseze familiile victimelor din cele două avioane. Ca rezultat, au fost ridicate în ultimii ani sancţiunile contra Libiei. Libia a fost vizitată în urma acestei cotituri diplomatice, de primul ministru britanic Tony Blair şi de secretara de stat americană Condoleezza Rice, iar colonelul Kadhafi a beneficiat de o primire solemnă la Paris, unde şi-a exprimat însă opoziţia faţă de iniţiativa preşedintelui Sarkozy a fondării unei Uniuni mediteraniene.

Geografie

Teritoriul Libiei se extinde intre paralela 45.18 si 57.32 grade lat. nordica. Desertul constituie marea parte a teritoriuliu Libian, iar pamantul este un platou , o extensie a Platoului African, iar campia de costa se intinde de-a lungul Mediteranei. Oaze, multe facand parte din muntii Jabal al-Akhdar pana la Mediterana in N-E, muntele Nafusah in N-W, muntii Tibesti in Sud cu varf de 2286 metri.

Economie

   1. Petrol şi gaze naturale (90% din veniturile provenite din export).
   2. Industria: petrochimică şi energrtică, metalurgică, uşoară (textilă), extractivă. Arte artizanale tradiţionale.
   3. Agricultura: culturi de cereale, măsline, citrice, curmale.