Articole
Uniunea Europeana
Uniunea Europeană (UE, vezi şi nume alternative) este o entitate politică, so...
Tribunalul Functiei Publice/Civil
Tribunalul Civil/Funcţiei Publice (Civil Service Tribunal) a fost înfiint...
UNESCO
UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură...
Politica vamala
  Politica vamala constituie unul din elementele de baza ale Uniunii Europ...
Responsabilul European pentru ...
Autoritate independenta, infiintata in 2001, functionala din 2004, cu sediul la ...
Banca Centrala Europeana
  Banca Centrala Europeana (BCE) a fost infiintata in anul 1998, cu sase l...
Politica industriala
  Tratatul de la Roma nu prevedea crearea unei politici industrial comune ...
Combaterea fraudei
  Se estimeaza ca, din bugetul anual de peste 100 miliarde de euro, aproap...
Educatie, Formare Profesionala...
Desi politica in domeniul educatiei este decisa de fiecare stat in parte, membri...
Cercetare si inovare
  Principalul motiv pentru existenta unei actiuni europene in domeniul cer...

Algeria

Republica Algeriană Democratică şi Populară este o ţară din nordul Africii ce are ca vecini Marea Mediterană la nord, Tunisia la nord-est, Libia la est, Niger la sud-est, Mali şi Mauritania la sud-vest şi Maroc la vest precum şi câţiva kilometri din teritorile anexate din Sahara Occidentală. Denumirea Algeria este derivat de la capitala ţării, Alger, care însăşi provine de la cuvântul arab care desemnează insulele referindu-se la cele patru insule din apropierea coastei capitale exitente până la unirea cu continentul în 1525.

Istoria


Populaţia nativă berberă din Algeria a trăit sub ocupaţie străină mulţi din ultimii trei mii de ani. Fenicienii (1000 î.Hr.) şi Imperiul Roman (200 î.Hr.) au fost cei mai importanţi dintre aceştia până la sosirea arabilor în secolul al VIII-lea. Un fapt mai puţin cunoscut este că dinastia berberă Fatimid originară din Algeria a cucerit Egiptul dar a abandonat curând după Africa de Nord.

Algeria a fost integrată Imperiului Otoman de Khair ad-Din şi fratele său Aruj care a făcut din coastele ţării o bază pentru corsari; aceştia au intrat în Alger în anii 1600, după ce centrul lor de activitate s-a mutat la Tripoli, în Libia. În timpul Primului şi celui de-al Doilea Război Barbar cu Statele Unite ale Americii aceşti piraţi au atacat vasele din Marea Mediterană. Sub pretextul unui dispreţ asupra consulului lor, francezii au invadat ţara în 1830; oricum, rezistenţa intensă din partea unor aşa de mare personalităţi precum emirul Abd el-Kader a reuşit să împiedice cucerirea rapidă, tehnic finalizată doar în anii 1900 când ultimul Tuareg a fost cucerit.

Între timp, francezii au făcut Algeria parte integrantă din Franţa, statut care s-a sfâşit doar la căderea celei de-a patra republici. Sute de mii de cuceritori din Franţa, Italia, Spania şi Malta s-au mutat peste Mediterană pentru a pune bazele fermelor algeriene de pe coastă şi au ocupat cele mai bogate părţi ale oraşelor algeriene, beneficiind de confiscarea ţinuturilor comunale realizată de guvernarea franceză. Persoanele cu descendenţi europeni (aşa numiţii pieds-noirs) cât şi evreii algerieni nativi au fost cetăţeni francezi de la sfârşitul secolului al XIX-lea; în constrast cu aceasta, marea majoritate de musulmani algerieni au rămas în afara legilor franceze şi nu au posedat nici cetăţenia şi nici dreptul de a vota; deşi au putut cere cetăţenia totală începând cu 1865, doar puţini au ales această mişcare.

În 1954, Frontul Naţional de Eliberare (FLN) a lansat Războiul Algerian de Independenţă, un război de gherilă; după aproape un deceniu de lupte urbane şi rurale, au reuşit să-i învingă pe francezi în 1962. Majoritatea din cei 1.025.000 de pieds-noirs, precum şi 91.000 harkis (Musulmani algerieni pro-Franţa care serveau în armata franceză), împreună formând aproape 10% din populaţie în 1962, au părăsit Algeria pentru a se stabili în Franţa, în doar câteva luni, la mijlocul acelui an.

Primul preşedinte algerian, conducătorul FLN Ahmed Ben Bella, a fost înlocuit de fostul său aliat, ministrul apărării Houari Boumédiènne în 1965. Ţara s-a bucurat apoi de 25 de ani de stabilitate relativă sub socialismul unipartid al lui Boumédiènne şi a succesorilor acestuia.

În 1990, Algeria a avut parte de un violent război civil după ce armata a încercat să nu permită unui partid politic islamist, Frontul Salvării Islamice să preia puterea ca urmare a primelor alegeri multi-partid din ţară. Mai mult de o sută de mii de persoane au fost ucise, majoritatea în masacre ale civililor provocate de grupuri de gherilă sau Grupul Islamic Înarmat.

Geografie

Cea mai mare parte a zonei de coastă este deluroasă, uneori chiar muntoasă, acolo existând câteva porturi importante. Zona de la sud de coastă, cunoscută ca Tell, este fertilă. Mai spre sud în încep munţii Atlas şi deşertul Sahara. Alger, Oran şi Constantine sunt principalele oraşe.
Dune în deşertul algerian

Clima Algeriei este caldă şi aridă, deşi climatul de coastă este blând, zonele muntoase pot fi sever friguroase în timpul iernii. Algeria este zona de acţiune a vântului sirocco, un vânt aducător de praf şi nisip comun în special vara.

Demografie

Aproape 90% dintre algerieni trăiesc în nord, zona de coastă deşi sunt aproape un milion şi jumătate de persoane care trăiesc în deşertul din sud, majoritatea în oaze. Populaţia mixtă arabă şi berberă este în majoritate islamică(99%); alte religii sunt restricţionate la grupuri extrem de mici, majoritatea ale străinilor.

Patrimoniul mondial UNESCO

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt incluse următoarele obiective din Algeria:

Fortificaţia montană Beni Hammad (1980)
Picturile rupestre de la Tassili n’Ajjer (1982)
Valea M'zab (1982)
Ruinele romane de la Djemila (1982)
Vechiul oraş Tipasa (1982) (ruinat)
Ruinele romane de la Timgad (1982)
Oraşul vechi (Casbah) din Alger (1992)