Articole
Uniunea Europeana
Uniunea Europeană (UE, vezi şi nume alternative) este o entitate politică, so...
Tribunalul Functiei Publice/Civil
Tribunalul Civil/Funcţiei Publice (Civil Service Tribunal) a fost înfiint...
UNESCO
UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură...
Politica vamala
  Politica vamala constituie unul din elementele de baza ale Uniunii Europ...
Responsabilul European pentru ...
Autoritate independenta, infiintata in 2001, functionala din 2004, cu sediul la ...
Banca Centrala Europeana
  Banca Centrala Europeana (BCE) a fost infiintata in anul 1998, cu sase l...
Politica industriala
  Tratatul de la Roma nu prevedea crearea unei politici industrial comune ...
Combaterea fraudei
  Se estimeaza ca, din bugetul anual de peste 100 miliarde de euro, aproap...
Educatie, Formare Profesionala...
Desi politica in domeniul educatiei este decisa de fiecare stat in parte, membri...
Cercetare si inovare
  Principalul motiv pentru existenta unei actiuni europene in domeniul cer...

Organizatia Natiunilor Unite

Organizaţia Naţiunilor Unite este cea mai importantă organizaţie internaţională din lume. Fondată în 1945 după Al Doilea Război Mondial, are 192 de state membre. ONU are misiunea de a asigura pacea mondială, respectarea drepturilor omului, cooperarea internaţională şi respectarea dreptului internaţional. Sediul central al organizaţiei este situat în New York.

Structură

Acestea sunt principalele diviziuni ale O N U:

În Adunarea Generală, există reprezentaţi ai fiecărui stat membru. Fiecare stat are drepturi egale de vot. De asemenea, rezoluţiile Adunării nu sunt legi, ci doar recomandări.

Consiliul de Securitate: 15 membri, din care 5 permanenţi (China, Rusia, Franţa, Regatul Unit şi SUA), şi restul aleşi pentru un mandat de doi ani. În fiecare an sunt aleşi cinci noi membri. Deciziile importante ale Consiliului de Securitate trebuie să fie votate de 9 membri, dintre toţi aceşti membri, în principal aici se vorbeşte de dreptul de Veto.

    * Consiliului Economic şi Social îi sunt subordonate multe din organizaţiile speciale.
    * Consiliul de Tutelă şi-a suspendat momentan activitatea.
    * Curtea Internaţională de Justiţie decide dispute internaţionale (se află la Haga).
    * Secretariatul Naţiunilor Unite: cea mai mare funcţie administrativă este cea de Secretar General al ONU

Din organizaţiile speciale ale ONU fac parte:

Centrul Naţiunilor Unite pentru Aşezări Umane (United Nations Centre for Human Settlements - Habitat; fondat în 1977, cu sediul în Nairobi, Kenya);

Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii
(UNICEF - United Nations Children's Fund, fondat în 1964, cu sediul la New York, SUA);

Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare
(UNCTAD - United Nations Conference on Trade and Development, fondată în 1946 cu sediul la Geneva, Elveţia);

PNUD - Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (United Nations Development Programme, fondat în 1965 şi cu sediul la New York);

PNUE- Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (United Nations Environment Programme, fondat în 1972, cu sediul la Nairobi, Kenya);

Programul Internaţional al Naţiunilor Unite pentru Prevenirea Consumului de Droguri
(United Nations Internation Drug Control Programme, fondat în 1991, cu sediul la Viena, Austria);

Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi (United Nations High Commissioner for Refugees UNHCR, fondat în 1950, cu sediul la Geneva);

Operaţiunile ONU de Menţinere a Păcii (United Nations Peace-keeping Operations, cu sediul la New York);

Fondul ONU pentru Activităţi în Domeniul Populaţiei (United Nations Population Fund, fondat în 1967, cu sediul la New York);

Agenţia pentru Refugiaţii Palestieni (United Nations Relief and Works Agency for Palestine Refugees in the Near East, fondat în 1950, cu sediul la Gaza);

Programul Mondial pentru Alimentaţie (World Food Programme, fondat în 1961, cu sediul la Roma).

 

ONU lucrează cu următoarele organizaţii autonome: UNESCO, OIS, OIM, BIRD, FMI şi altele.

Limbi oficiale

ONU utilizează 6 limbi oficiale: araba, chineza, engleza, franceza, rusa şi spaniola.

Aproape toate reuniunile oficiale sunt traduse simultan în aceste limbi. Aproape toate documentele pe suport hârtie sau "on-line" , sunt traduse în aceste şase limbi. În funcţie de anumite circumstanţe, unele conferinţe şi documente de lucru sunt traduse doar în engleză, franceză sau spaniolă.

Drepturile Omului
Regiunile geografice după criteriile ONU.

Drepturile omului au fost motivul principal pentru crearea Naţiunilor Unite. Atrocităţile celui de- al Doilea Razboi Mondial şi genocidurile au determinat ca noua organizaţie să prevină tragedii similare in viitor. Un prim obiectiv a fost acela de a crea un cadru legal pentru a lua in considerare si a lua hotărâri asupra violarilor drepturilor omului

Organizaţia Naţiunilor Unite obligă toate statele membre sa promoveze "respect universal pentru, si observarea drepturilor omului" şi să ia "măsuri impreună şi separate" în această privinţă. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, deşi nu legală, a fost adoptată de Adunarea Generală in 1948 ca un standard comun de realizare pentru toţi. Adunarea de obicei are în vedere probleme legate de Drepturile omului.

Organizaţia Naţiunilor Unite şi diferitele agenţii ale sale joacă un rol important în implementarea şi respectarea principiilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Un astfel de caz este sprijinul acordat de organizaţie ţărilor ce se află în tranziţie spre democraţie. Asistenţa tehnică în realizarea alegerilor libere şi corecte, îmbunătăţirea structurilor judiciare, revizuirea constituţiilor, antrenarea oficialilor drepturilor omului şi transformarea mişcărilor armate în partide politice au contribuit mult la democratizare în lume.

Istorie

1920: Tratatul de la Versailles, a încheiat Primul Război Mondial, deschizând porţile unei noi organizaţii: Liga Naţiunilor, formată prin pacea decisă după discuţiile dintre ţări.

1920-1933: Fără să fi primit o influenţă mai mare , Liga Naţiunilor este un fiasco.

1933-1945: Izbucneşte Al Doilea Război Mondial în Asia, Europa, Africa de Nord, şi Pacific.
Imagini de la fondarea UN

24 octombrie 1945: Se înfiinţează Organizaţia Naţiunilor Unite.

Membrii fondatori: Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Belgia, Belarus, Bolivia, Brazilia, Cehoslovacia, Chile, China, Danemarca, Ecuador, Egipt, El Salvador, Etiopia, Filipine, Franţa, Grecia, Guatemala, Haiti, Honduras, India, Irak, Iran, Iugoslavia, Canada, Columbia, Costa Rica, Cuba, Liban, Liberia, Luxemburg, Regatul Unit, Mexic, Nicaragua, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, Panama, Paraguay, Peru, Polonia, Republica Dominicană, Siria, SUA, Turcia, Ucraina, Uniunea Sovietică (mai târziu Rusia), Uruguay, Venezuela.

1946: Liga Naţiunilor este desfinţată oficial. Afganistan, Islanda, Suedia şi Thailanda aderă la ONU.

1947: Pakistan şi Yemen devin membri.

1948: Birmania devine membră.

1949: Israel aderă.

1950: Indonezia aderă.

1955: 16 noi membri: Albania, Austria, Bulgaria, Cambodgia, Finlanda, Spania, Ungaria, Iordania, Irlanda, Italia, Laos, Libia, Nepal, Portugalia, România, Sri Lanka.

1956: Japonia, Maroc, Sudan şi Tunisia aderă.

1957: Ghana şi Malaezia aderă.

1958: Guineea aderă.

1960: 17 noi membri: Benin, Burkina Faso, Republica Centrafricană, Ciad, Coasta de fildeş, Gabon, Camerun, Cipru, Republica Congo, Madagascar, Mali, Nigeria, Niger, Senegal, Somalia şi Togo.

1961: Noi membri: Mauritania, Mongolia, Sierra Leone şi Tanzania.

1962: Noi membri: Algeria, Burundi, Jamaica, Ruanda, Trinidad-Tobago şi Uganda.

1963: Kenia şi Kuweit aderă.

1964: Malawi, Malta şi Zambia aderă.

1965: Gambia, Maldivele şi Singapore aderă.

1966: Barbados, Botswana, Guyana şi Lesotho aderă.

1967: Yemen aderă.

1968: Guineea Ecuatorială, Mauritius şi Swaziland aderă.

1970: Fiji aderă.

1971: Bahrain, Bhutan, Qatar, Oman şi Emiratele Arabe Unite aderă.

1972: Republica Populară Chineză aderă la ONU, aceasta înlocuind Taiwanul.

1973: Bahamas şi Germania (atât de est cât şi de vest) aderă.

1974: Bangladesh, Grenada şi Guineea-Bissau aderă.

1975: 6 noi membri: Capul Verde, Comore, Mozambic, Papua Noua Guinee, São Tomé şi Príncipe şi Suriname.

1976: Angola, Samoa şi Seychelles aderă.

1977: Djibouti şi Vietnam aderă.

1978: Dominica şi Insulele Solomon aderă.

1979: Sfânta Lucia aderă.

1980: Sfântul Vincent şi Grenadine şi Zimbabwe aderă.

1981: Antigua şi Barbuda, Belize şi Vanuatu aderă.

1983: Sfântul Kitts şi Nevis aderă.

1984: Brunei aderă.

1990: Liechtenstein şi Namibia aderă. Se unesc Republica Federală a Germaniei cu Republica Democrată Germană, devenind un singur membru.

1991: URSS dispare, Rusia moşteneşte locul de mebru permanent în Consiliul de Securitate. Şapte noi state aderă: Estonia, Letonia, Lituania, Insulele Marshall, Micronezia, Coreea de Nord şi Coreea de Sud.

1992: 13 noi membri: Armenia, Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Georgia, Kazahstan, Kârgâzstan, Croaţia, Republica Moldova, San Marino, Slovenia, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan.

1993: 6 noi membri: Andorra, Republica Cehă, Eritreea, Macedonia, Monaco şi Slovacia.

1994: Palau aderă.

1999: Kiribati, Nauru şi Togo aderă.

2000: Tuvalu aderă.

2001: Secretarul General al ONU, Kofi Annan primeşte Premiul Nobel pentru Pace.

2002: ONU se extinde prin aderarea Timorului de Est. Elveţia aderă de asemenea.

2006: Muntenegru aderă.

 

Secretari Generali ai ONU


1946-1953     Trygve Lie     (Norvegia)
1953-1961     Dag Hammarskjöld     (Suedia)
1961-1971     U Thant     (Birmania)
1972-1981     Kurt Waldheim     (Austria)
1982-1991     Javier Perez de Cuellar     (Peru)
1992-1997     Boutros Boutros-Ghali     (Egipt)
1997-2006     Kofi Annan     (Ghana)
2007     Ban Ki-moon     (Coreea de Sud)