Articole
Uniunea Europeana
Uniunea Europeană (UE, vezi şi nume alternative) este o entitate politică, so...
Tribunalul Functiei Publice/Civil
Tribunalul Civil/Funcţiei Publice (Civil Service Tribunal) a fost înfiint...
UNESCO
UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură...
Politica vamala
  Politica vamala constituie unul din elementele de baza ale Uniunii Europ...
Responsabilul European pentru ...
Autoritate independenta, infiintata in 2001, functionala din 2004, cu sediul la ...
Banca Centrala Europeana
  Banca Centrala Europeana (BCE) a fost infiintata in anul 1998, cu sase l...
Politica industriala
  Tratatul de la Roma nu prevedea crearea unei politici industrial comune ...
Combaterea fraudei
  Se estimeaza ca, din bugetul anual de peste 100 miliarde de euro, aproap...
Educatie, Formare Profesionala...
Desi politica in domeniul educatiei este decisa de fiecare stat in parte, membri...
Cercetare si inovare
  Principalul motiv pentru existenta unei actiuni europene in domeniul cer...

Palestina

Palestina este un teritoriu situat în sud-estul Mării Mediterane. Noţiunea de "Palestina" a avut în decursul timpului diverse semnificaţii: geografice, geopolitice şi statale. Deşi hotarele sale istorice şi geografice nu au fost şi nu sunt nici în prezent coincidente cu cele ale teritoriilor sau ale statelor asociate, Palestina este identificată, de regulă, cu Canaan, Terra Sancta sau Ţara Sfântă, Filastīn, Israel sau Ţara Israel. Parte componentă a Palestinei, Terra Sancta sau Ţara Sfântă deţine o importanţă majoră pentru cele trei mari religii monoteiste: iudaism, creştinism şi islam. Aceste valenţe au impus o viziune prevalent religios-istoricistă asupra trecutului Palestinei.

Denumirea

Regionimul "Palestina" provine din etnonimul filisteni, atribuit unei populaţii de origine indo-europeană, stabilită între secolele XIII-XI î.Hr. pe coasta sud-estică a Mării Mediterane. Sursele egiptene au înregistrat acest popor sub numele "prst", cele biblic ebraice sub denumirea "plštym", şi regionimul corespunzător,mai limitat, Peleshet, din care a derivat în greaca veche „Palaistine” şi în latină "Palaestina", ataşat la numele Siriei, a fost utilizat întâia oară de Herodot (ca. 484 - ca. 425 a. Chr.), care înţelegea prin el coasta mediteraneană din sudul Feniciei şi până în actuala zonă Gaza, coastă identificată ca partea sudică a Siriei, cunoscută de eleni şi sub denumirea Koelesyria.

Palestina antică

Situată pe traseul celor mai importante rute terestre, care asigură legătura între Asia, Africa şi Europa, Palestina a fost străbătută şi populată temporar încă din paleolitic de diverse popoare. Aşezarea Ierihon, în Cisiordania, fondată în urmă cu aproximativ nouă mii de ani, este cel mai vechi oraş din lume. Cercetările arheologice au scos aici la lumină o rotondă din paleoliticul târziu, case din pământ, unelte şi sculpturi din piatră, precum şi ceramică rudimentară datate în mileniul al VI-lea a.Chr. De la sfârşitul mileniului al V-lea a. Chr. datează casele de piatră decorate cu pictură murală, descoperite la Thelelat Ghassul, lângă Ierihon, precum şi aşezările subterane de la Beer Şeva.

Din jurul anului 3000 a. Chr. datează primele urme ale unor populaţii semite venite în Palestina probabil dinspre Egipt. Ceva mai târziu, în jurul anilor 2600 a. Chr., urmează migraţia unor triburi semite de nord, venite probabil din Siria. La mijlocul mileniului al III-lea a. Chr. pare să fi fost fondat şi Ierusalimul. În jurul anului 2350 a. Chr. Egiptul îşi extinde dominaţia politică asupra unor oraşe-state de pe teritoriul Palestinei. Migraţiile amintite au fost urmate de cele ale triburilor semite ale canaaniţilor, datate între 2100-1900 a. Chr. Atestate în izvoare egiptene şi constatate de cercetări arheologice de dată recentă, invaziile canaaniţilor au provat mari distrugeri materiale. Teritoriile de locuire ale acestei populaţii, iniţial nomadă sau seminomadă, sunt înregistrate în izvoarele egiptene sub numele Canaan. Migraţia canaaniţilor a fost urmată de cele ale triburilor semite ale amoniţilor şi arameilor. Se aminteşte prezenţa în zonă şi a unor populaţii de origine indo-europeană ca huriţii si hitiţii.

Memoria istorică a Vechiului Testament ajunge până în jurul anului 1700 a. Chr., în perioada Patriarhilor Abraham sau Avraam, Isaac şi Iacob. Datele oferite de Torah, redactată cu începere din secolul al VII-lea a. Chr. în Ierusalim, nu oferă însă exactitatea necesară unor reconstituiri istorice relevante. Relatarea cu privire la descendenţa lui Abraham din Charran sau Haran (Gen. 12:4,5), conservă amintirea faptului că tribul lui Veniamin reprezenta rămăşiţele unui trib mai numeros care, potrivit „scrisorilor din Mari” (ca. 1720 a. Chr.), trăia în corturi în Mesopotamia de Nord. Izvoare istorice înregistrează în prima jumătate a mileniului al II-lea (ca. 1650 a. Chr.) şi deplasări ale populaţiei hicso, urmată de intemeierea temporară a unui stat. Sub presiunea acestei populaţii se află poate şi deplasarea, în aceeşi perioadă, spre Egipt, a triburilor lui Iosif şi fraţii lui.

La mijlocul secolului al XVI-lea a. Chr., probabil după prăbuşirea autorităţii hicsite, Palestina devine o provinicie egipteană, autoritatea locală fiind exercitată în continuare de elita politică recrutată din rândul canaaniţilor şi a huriţilor. Informaţii detaliate sunt oferite de inscripţiile de la Tell el-Amarna în Egiptul de Mijloc, datate în secolul al XIV-lea (cunoscute sub numele generic „scrisorile de la Amarna”).

Spre mijlocul secolului al XII-lea, după anul 1177 a. Chr., în perioada faraonului Ramses al II-lea, pe teritoriul Canaanului, la sud de Fenicia, se stabilesc filisteni, aşa-numitele "popoare ale mării", de origine indo-europeană. Numele acestui popor se va extinde asupra teritoriului său de locuire, cunoscut ulterior sub denumirea generică Palestina.