Articole
Uniunea Europeana
Uniunea Europeană (UE, vezi şi nume alternative) este o entitate politică, so...
Tribunalul Functiei Publice/Civil
Tribunalul Civil/Funcţiei Publice (Civil Service Tribunal) a fost înfiint...
UNESCO
UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură...
Politica vamala
  Politica vamala constituie unul din elementele de baza ale Uniunii Europ...
Responsabilul European pentru ...
Autoritate independenta, infiintata in 2001, functionala din 2004, cu sediul la ...
Banca Centrala Europeana
  Banca Centrala Europeana (BCE) a fost infiintata in anul 1998, cu sase l...
Politica industriala
  Tratatul de la Roma nu prevedea crearea unei politici industrial comune ...
Combaterea fraudei
  Se estimeaza ca, din bugetul anual de peste 100 miliarde de euro, aproap...
Educatie, Formare Profesionala...
Desi politica in domeniul educatiei este decisa de fiecare stat in parte, membri...
Cercetare si inovare
  Principalul motiv pentru existenta unei actiuni europene in domeniul cer...

Rusia

Rusia, sau Federaţia Rusă, este o ţară care se întinde pe un teritoriu vast în Europa şi Asia. Cu o suprafaţă de 17.075.200 km², Rusia este cea mai întinsă ţară din lume, aproape de două ori mai mare decât teritoriul celei de-a doua ţări ca întindere, Canada. În ciuda întinderii sale, Rusia este doar a opta ţară din punct de vedere al numărului de locuitori. Rusia are frontiere terestre cu următorii vecini (în sensul trigonometric, de la nord-vest la sud-est): Norvegia, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Belarus, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Kazahstan, China, Mongolia şi Coreea de Nord. De asemenea, se află foarte aproape de Statele Unite ale Americii, Canada, Armenia, Iran, Turcia şi Japonia. SUA se află la o depărtare de numai 3 km în Insulele Diomede, (una sub controlul Rusiei, cealaltă sub controlul SUA), iar Japonia (Hokkaido) se află la o depărtare de 20 km de Insulele Kurile. (Vezi şi: Disputa Insulelor Kurile).

În timpul Uniunii Sovietice, Rusia era republica dominantă a uniunii. În zilele noastre, Rusia este o ţară independentă şi un membru cu o mare influenţă în Comunitatea Statelor Independente. Până în 1991, ţara s-a numit, în mod oficial, Republica Socialistă Federativă Sovietică Rusă, iar după prăbuşirea URSS este considerată succesoarea de drept în problemele internaţionale a defunctei URSS.

Cea mai mare parte a teritoriului, populaţiei şi producţiei industriale ale Uniunii Sovietice una dintre cele două superputeri ale lumii, a rămas în Rusia. După prăbuşirea URSS, rolul a Rusiei pe scena lumii a fost diminuat mult în comparaţie cu cel al URSS. În octombrie 2005, statisticile oficiale arătau că populaţia a scăzut cu mai mult de o jumătate de milion de cetăţeni, ajungând la cifra de 143 de milioane de oameni.

Imperiul Rus

În 1648, cazacul Semion Dejnev a descoperit Strâmtoarea Bering care desparte Asia de America de Nord. Marele Imperiu Rus, care avea să se afle pentru aproape trei secole într-o continuă expansiune, se născuse.
Trei generaţii ale unei familii ruseşti, (aproximativ 1910).

Controlul moscovit al noii naţiuni asupra zonelor de azi ale Rusiei a continuat după intervenţia poloneză din anii 1605-1612, Rusia fiind condusă din 1613 de dinastia Romanov, (primul ţar al acestei noi dinastii fiind Mihail Romanov). Petru cel Mare, care a domnit între 1689 – 1725, a reuşit în acţiunea de aducere în ţară a ideilor şi culturii din Europa Occidentală în scopul modernizării Rusiei. Ecaterina cea Mare, care a domnit între 1762 – 1796, a continuat acest efort de occidentalizare a ţării, transformând Rusia nu doar într-o putere asiatică, ci şi într-o putere europeană egală cu Anglia, Franţa şi Germania. Ea a reuşit să mărească teritoriul imperiului prin dezmembrarea Poloniei. În momentul în care Rusia a început să stăpânească părţi din Polonia, sub coroana imperială au ajuns teritorii cu populaţie de etnie ucraineană şi Belarusă, foste provincii ale Rusiei Kievene. Ca rezultat al războaielor ruso-turce victorioase, graniţele imperiului au ajuns să atingă ţărmurile Mării Negre, iar noul ţel pe care şi l-au propus ţarii a fost acela al protejării populaţiei creştine balcanice, aflate încă sub jugul otoman. În 1783, Rusia şi Regatul Georgiei, (care fusese aproape total devastat de atacurile persane şi otomane), au semnat Tratatul de la Georgievsk, prin care Georgia a primit protecţia Rusiei.

După Petru cel Mare, Imperiul Rus s-a afirmat definitiv pe scena politică europeană ca o superputere. Astfel, imperiul s-a implicat în războiul pentru succesiunea poloneză şi în războiul de şapte ani.

În 1812, după ce a reuşit să unească sub un singur stindard aproape o jumătate de milion de soldaţi din Franţa şi din statele cucerite în Europa, Napoleon a invadat Rusia şi, după o serie de succese de început, a fost forţat să se retragă în vestul continentului. Aproape 90% din totalul forţelor invadatoare au pierit în luptele cu armata regulată rusă, cu trupele de partizani, dar şi datorită foamei şi iernii ruseşti. În 1813, armata rusă şi a aliaţilor austrieci şi prusaci i-a învins pe francezi în bătălia de la Leipzig. Rusia a fost înfrântă în războiul Crimeii din 1853-1856 de către Imperiul Otoman, sprijinit de Anglia şi Franţa. Ţarul Alexandru al II-lea a desfiinţat printr-un decret imperial din 1861 iobăgia din Rusia.

Rusia a continuat războaiele antiturceşti şi, după războiul ruso-româno-turc din 1877 – 1878, a forţat Imperiul Otoman să recunoască independenţa României, Serbiei şi Muntenegrului şi să acorde autonomie Bulgariei.

Revoltele ţărăneşti şi înăbuşirea tendinţelor revoluţionare ale intelectualilor cu vederi liberale au fost probleme care nu şi-au găsit rezolvarea. La sfârşitul Primului Război Mondial, soarta ţarului Nicolae al II-lea şi a dinastiei Romanovilor a fost definitiv pecetluită de înfrângerile repetate ale armatei ruseşti, de deteriorarea stării economice, de numeroasele dezordini publice din marile oraşe, provocate de lipsurile alimentare. Ţarul a fost detronat în 1917, în urma unei mişcări revoluţionare.

La sfârşitul Revoluţiei din 1917, facţiunea marxistă a bolşevicilor condusă de Vladimir Ilici Lenin a cucerit puterea în Petrograd şi în Moscova. Partidul Bolşevic şi-a schimbat numele în Partidul Comunist. A urmat un război civil, care a opus Armata Roşie comunistă unei confederaţii de forţe antisocialiste, monarhiste şi naţionaliste, cunoscute sub numele de Armata Albă. După victoria Armatei Roşii, în 1922, s-a proclamat Uniunea Sovietică, Rusia fiind cea mai importantă ţară a noii federaţii.

Geografia şi clima


Federaţia Rusă se întinde de-a lungul a celei mai mari părţi nordice a supercontinentului euroasiatic. Deşi în acest teritoriu se află o bună parte a zonelor arctice şi subarctice, aici este mai puţină populaţie, activitate economică şi varietate fizică decât în alte ţări. Marile întinderi din partea de sud a acestor regiuni cuprind o mare varietate de privelişti şi tipuri climatice. Cea mai mare parte a pământurilor ruseşti din această zonă are climat continental şi arctic. Rusia este cea mai rece ţară din lume. Temperatura medie anuală este de −5,5°C (22°F). Pentru comparaţie, temperatura medie anuală din Islanda este de 1,2°C (34°F), iar cea corespunzătoare din Suedia este de 4°C (39°F), deşi mai trebuie spus că marea varietate a climatelor din Rusia face aceste comparaţii mai puţin edificatoare.

Cea mai mare parte a ţării este formată din câmpii vaste, atât în partea europeană cât şi în cea asiatică, aceasta din urmă fiind cunoscută cu numele generic de Siberia. Aceste câmpii sunt, în mod predominant, stepe în sud, iar în nord sunt câmpii acoperite cu păduri şi cu tundră pe coasta nordică. Permafrostul (zone din Siberia şi Orientul Îndepărtat) ocupă mai mult de jumătate din teritoriul Rusiei. Lanţurile muntoase sunt întâlnite de-a lungul frontierelor de sud, aşa cum sunt: Munţii Caucaz (cu Muntele Elbrus, 5.633m, cel mai înalt vârf din Rusia şi Europa); Munţii Altai; Munţii Verhoiansk şi vulcanii din Peninsula Kamceatka. În zona centrală se află Munţii Ural, un lanţ muntos care se întinde de la nord la sud şi care împarte în mod convenţional Eurasia în două continente, cel european şi asiatic.

Rusia are un litoral foarte extins, de peste 37.000 km de-a lungul Oceanului Arctic şi a celui Pacific, ca şi de-a lungul unor mări închise sau semiînchise, precum Marea Baltică, Marea Neagră sau Marea Caspică. Cele mai importante insule ruseşti sunt Novaia Zemlia şi Teritoriul Franz Jozef, Insulele Novosibirsk, Insula Wrangel, Insulele Kurile şi Sahalin. (Vezi şi Lista insulelor ruseşti ).

În Rusia se află câteva dintre cele mai mari râuri, ca lungime şi/sau ca debit din lume. Pentru mai multe amănunte vezi şi Râurile Rusiei.

Printre cele mai importante lacuri din Rusia se numără Lacul Baikal (lacul cel mai adânc, cu cel mai mare volum de apă dulce din lume), Lacul Ladoga şi Lacul Onega. (Vezi şi Lista lacurilor ruseşti ).

Frontierele


Cea mai simplă descriere a Rusiei este aceea de mare întindere continentală, cu litoral vast şi cu un număr de insule adiacente şi o exclavă (în colţul sud-estic al Mării Baltice).

Frontierele şi litoralul, începând din nord-est, în sens trigonometric, sunt:

    * frontierele cu Norvegia şi Finlanda;
    * un litoral scurt la Marea Baltică, cu portul Sankt Petersburg, din Finlanda până în Estonia;
    * frontierele cu Estonia, Letonia, Belarus şi Ucraina;
    * litoralul Mării Negre, din Ucraina până în Georgia;
    * frontierele cu Georgia şi Azerbaidjan;
    * litoralul Mării Caspice, din Azerbaidjan până în Kazahstan;
    * frontierele cu Kazahstan, China, Mongolia, din nou cu China şi Coreea de Nord.

Litoralul foarte întins permite accesul Rusiei la toate mările lumii şi legături cu toate naţiunile maritime şi la toate strâmtorile:

    * prin nordul Pacificului:
          o la Marea Japoniei (cu ţărmul de vest al Sahalinului),
          o la Marea Ohoţk (cu ţărmul estic al Sahalinului şi cu Insulele Kurile şi
          o la Marea Bering.
    * prin Strâmtoarea Bering (unde mica insulă rusească Ratmanov (Micul Diomede) este separată de numai câţiva kilometri de apă de insula Marele Diomede aparţinând statului Alaska din SUA),
          o la Oceanul Arctic, care include:
                + Marea Ciukci (cu Insula Wrangel),
                + Marea Siberiei Răsăritene (cu Insulele Novosibirsk),
                + Marea Laptev,
                + Marea Kara (cu insulele Novaia Zemlia),
                + Marea Barenţ (cu insulele Teritoriul Franz-Josef, portul Murmansk, unde Marea Albă înaintează adânc în continent).

Enclava este constituită de Regiunea Kaliningrad şi are frontiere cu:

    * Polonia la sud şi
    * Lituania la nord şi est şi are litoral la
    * Marea Baltică.

Porturile litoralului rusesc al Mării Baltice şi Mării Negre au acces mai restrâns la alte mări decât în cazul Oceanului Pacific şi Arctic, dar aceasta nu le scade importaţa. Marea Baltică asigură un acces imediat la porturile altor nouă ţări şi între Rusia continentală şi exclava Kaliningrad. Prin strâmtorile dintre Danemarca şi Suedia, Marea Baltică este legată de Marea Nordului şi oceanele din nordul şi vestul acesteia din urmă. Marea Neagră oferă posibilitatea accesului imediat la porturile altor cinci ţări şi, prin strâmtorile Dardanele şi Bosfor şi portul Istambul, asigură legătura cu Marea Mediterană, iar mai departe, prin Canalul Suez şi Strâmtoarea Gibraltar, către oceanele Indian şi Atlantic. Marea Caspică, cel mai întins lac cu apă sărată, este o mare închisă, fără acces la Oceanul Planetar.

Federaţia Rusă se întinde pe şapte fuse orare.

Economia

La mai mult de un deceniu de la prăbuşirea Uniunii Sovietice din 1991, Rusia încearcă, în continuare, să edifice o economie de piaţă funcţională şi să atingă o creştere economică mai ridicată.

După dizolvarea URSS-ului, primele semne ale refacerii economice au apărut în Rusia, în 1997, arătând influenţele economiei de piaţă. Totuşi, în acel an, criza financiară asiatică a culminat în august, în Rusia, cu deprecierea rublei. Au urmat creşterea datoriei publice şi scăderea nivelului de trai pentru cea mai mare parte a populaţiei. În anul următor, 1998, recesiunea a continuat.

În 1999, economia a început să se refacă. Această refacere a fost favorizată de o rublă slabă, care a scumpit importurile şi a stimulat exporturile. În 1999-2005, creşterea produsului intern brut a fost de aproximativ 6,7%, în special datorită creşterii preţului petrolului, continuării politicii rublei slabe, dar şi creşterii producţiei industriale. În momentul de faţă, Rusia are un excedent comercial uriaş, datorat barierelor protecţioniste la importuri şi corupţiei locale care împiedică intreprinderile mici şi mijlocii străine să importe produse ruseşti fără intermedierea firmelor locale.

Dezvoltarea economică a ţării a fost extrem de inegală: regiunea Moscovei contribuie cu o treime din produsul intern brut, în condiţiile în care în regiune este concentrată numai o zecime din populaţia ţării.

Recenta refacere a economiei ţării datorată creşterii preţului ţiţeiului, împreună cu eforturile guvernamentale reînnoite în 2000 şi 2001 pentru ducerea la bun sfârşit a unor reforme structurale, au crescut încrederea investitorilor şi oamenilor de afaceri în şansele Rusiei în al doilea deceniu de tranziţie. Rusia a rămas profund dependentă de exporturile de materii prime, în mod special petrol, gaze naturale, metale şi cherestea, care asigură 80% din totalul exporturilor, lăsând ţara vulnerabilă la variaţia preţurilor pe piaţa mondială. În ultimii ani, a crescut foarte mult cererea internă de bunuri de larg consum, aproximativ cu 12% anual în 2000-2005, ceea ce demonstrează întărirea pieţei interne.

Produsul intern brut se apropie de 1.200 milioane &Euro; în 2004, ceea ce face ca economia Rusiei să fie cea de-a noua economie a lumii şi a cincea a Europei. Dacă rata anuală de dezvoltare continuă astfel cum este acum, este de aşteptat ca economia Rusiei să ajungă pe poziţia a doua în Europa, după cea a Germaniei, în numai câţiva ani.

La 1 aprilie 2006, rezervele internaţionale ale Rusiei atinseseră 206 miliarde $ şi existau previziuni pentru creşterea acestei rezerve la 230-280 miliarde $ până la sfârşitul anului şi la 300-400 miliarde $ la sfârşitul anului 2007..

Cea mai mare provocare care se află în faţa guvernului Rusiei este modalitatea prin care pot fi încurajate şi dezvoltate întreprinderile mici şi mijlocii, în condiţiile unui sistem bancar tânăr şi lipsit de funcţionalitate, dominat de oligarhii ruşi. Numeroase bănci sunt deţinute de oligarhi locali, care folosesc deseori fondurile băncilor pentru a-şi finanţa numai propriile afaceri.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Mondială au încercat să iniţieze practici bancare normale prin intermediul investiţiilor de capital şi al dividentelor, dar succesul a fost limitat.

Printre problemele economiei Rusiei se numără şi dezvoltarea inegală a regiunilor ţării. În timp ce regiunea capitalei Moscova se dezvoltă exploziv, nivelul de viaţă din zona metropolitană apropiindu-se de cel al celor mai dezvoltate ţări europene, cea mai mare parte a ţării, în special în zonele rurale şi ale populaţiilor minoritare din Asia, a rămas puternic în urmă. Dezvoltarea economică se face sesizabilă şi în alte câteva mari oraşe precum Sankt Petersburg, Kaliningrad şi Ecaterinburg, ca şi în zonele rurale adiacente.
Universitatea de stat din Tomsk.

Încurajarea investiţiilor străine este, de asemenea, o provocare, datorită barierelor legale, culturale, lingvistice şi anumitor particularităţi politice ale ţării. În ultimul timp s-au înregistrat investiţii importante ale unor mari investitori europeni, favorizate de preţurile scăzute ale terenurilor şi forţei de muncă, ca şi de ratele de creştere mai ridicate decât în restul Europei. Nivelurile înalte de instruire şi de civilitate ale majorităţii populaţiei, inclusiv ale femeilor şi minoritarilor, atitudinea seculară, structura de clasă mobilă, foarte buna integrare a minorităţilor în curentul cultural principal plasează Rusia mult mai bine decât majoritatea celorlalte aşa numite ţări în curs de dezvoltare şi chiar mai bine decât unele ţări puternic dezvoltate.

Până acum, ţara a beneficiat de creşterea preţurilor la petrol şi gaze naturale şi a fost capabilă să-şi plătească cea mai mare parte a uriaşei datorii externe vechi. Redistribuirea echitabilă a veniturilor din exporturi de materii prime către celelalte sectoare este, încă, o mare problemă. Totuşi, din 2003, importanţa exporturilor de resurse naturale a început să scadă în balanţa economică, în timp ce piaţa internă s-a întărit mult, stimulată masiv de creşterea volumului contrucţiilor şi de creşterea cererii pentru diverse bunuri şi servicii.

Arestarea bogatului om de afaceri Mihail Hodorkovski, sub acuzaţiile de fraudă şi corupţie, în legătură cu marea privatizare organizată în timpul mandatului preşedintelui Boris Elţîn, a făcut ca numeroşi investitori să se teamă pentru stabilitatea economiei Rusiei. Cea mai mare parte a uriaşelor averi făcute în Rusia sunt datorate achiziţionării industriilor statului la preţuri foarte scăzute sau de concesiuni avantajoase primite din partea guvernului. Alte ţări şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu aplicarea selectivă a legii împotriva anumitor oameni de afaceri, deşi acţiunile guvernamentale au fost primite pozitiv de marea masă a ruşilor sărăciţi.

În plus, câteva mari firme internaţionale investesc în Rusia. În conformitate cu statisticile Fondului Monetar Internaţional, în Rusia s-au investit direct aproape 26 de miliarde de dolari în 2001-2004, din care 11,7 miliarde de dolari numai în 2004.