Articole
Uniunea Europeana
Uniunea Europeană (UE, vezi şi nume alternative) este o entitate politică, so...
Tribunalul Functiei Publice/Civil
Tribunalul Civil/Funcţiei Publice (Civil Service Tribunal) a fost înfiint...
UNESCO
UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură...
Politica vamala
  Politica vamala constituie unul din elementele de baza ale Uniunii Europ...
Responsabilul European pentru ...
Autoritate independenta, infiintata in 2001, functionala din 2004, cu sediul la ...
Banca Centrala Europeana
  Banca Centrala Europeana (BCE) a fost infiintata in anul 1998, cu sase l...
Politica industriala
  Tratatul de la Roma nu prevedea crearea unei politici industrial comune ...
Combaterea fraudei
  Se estimeaza ca, din bugetul anual de peste 100 miliarde de euro, aproap...
Educatie, Formare Profesionala...
Desi politica in domeniul educatiei este decisa de fiecare stat in parte, membri...
Cercetare si inovare
  Principalul motiv pentru existenta unei actiuni europene in domeniul cer...

Serbia

Rădăcinile statului se întind până în secolul al VII-lea şi se suprapun istoriei Dinastiei Vlastimirović. Un regat sârb, cu capitala la Duklja, a luat fiinţă în secolul al XI-lea, găsindu-şi sfârşitul spre finele secolului următor.

Serbia medievală s-a format în jurul regiunii Raška, în secolul al XII-lea având ca figură centrală pe Marele Jupan Ştefan Nemanja. În anul 1220, sub conducerea lui Ştefan Întâi, Serbia a devenit regat, iar în anul 1346 Ştefan Dušan a înfiinţat Imperiul Sârb, dezintegrat în urma înfrângerii în faţa turcilor otomani în anul 1389. Bătălia istorică a avut loc la Kosovo. Nordul Serbiei a fost cucerit şi el prin căderea cetăţii Smederevo în anul 1459, urmând Bosnia câţiva ani mai târziu şi Herţegovina în 1482.

Între anii 1459 - 1804, Serbia în pofida a trei invazii austriece şi a numeroase rebeliuni, a rămas sub conducerea Imperiului Otoman. Viaţa religioasă a fost dominată de Islam, fapt care a dus la numeroase convertiri. Cei convertiţi au preluat denumirea de musulmani, iar mai târziuni pe cea de bosniaci, refuzând să mai fie identificaţi drept de sârbi.

Revolta anilor 1804-1813 condusă de către Đorđe Petrović (cunoscut şi sub denumirea de Karađorđe - "George cel Negru"), şi revolta din anul 1815, a dus la înfiinţarea Principatului Serbiei. Având o autonomie largă faţă de Impoeriul Otoman, este considerat precursorul Serbiei moderne.

Între anii 1815 - 1903, Serbia a fost condusă de către Dinastia Obrenović, cu excepţia perioadei dintre anii 1842 - 1858, când la conducerea ţării s-a aflat Prinţul Aleksandar Karađorđević. În anul 1903, Dinastia Obrenović a fost înlocuită de către Dinastia Karađorđević, descendentă a lui Đorđe Petrović.

Lupta pentru modernizarea societăţii, pentru drepturile omului şi pentru un stat naţional au durat aproape trei decenii şi s-a încheiat cu adoptarea constituţiei la 15 martie 1835. În 1876, Muntenegru, Serbia, şi Bosnia au declarat război Imperiului Otoman şi au proclamat unirea. Totuşi, Tratatul de la Berlin din 1878, care a fost semnat la Congresul de la Berlin de către Marile Puteri, a acordat deplina independenţă doar Serbiei şi Muntenegrului, lăsând Bosnia şi Raška , Austro-Ungariei, care a blocat unirea lor până la Războaiele Balcanice din 1912 şi 1913 şi Primul Război Mondial.

Asasinarea la 28 iunie 1914 a Arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei la Sarajevo în Austro-Ungaria de către Gavrilo Princip, un susţinător al unităţii slavilor de sud, supus austriac şi memebru al organizaţiei Tânăra Bosnie, a servit drept pretext pentru ca Austro-Ungaria să declare război Serbiei. Rusia a început să îşi mobilizeze trupele pentru apărarea aliatei sale, Serbia, ceea ce a dus la declaraţia de război a Germaniei împotriva Rusiei în vederea susţinerii aliatei acesteia Austro-Ungaria. Totuşi, de vreme ce strategii militari germani doreau să evite un război pe două fronturi atât împotriva Rusiei cât şi împotriva a Franţei, aceştia au atacat mai întâi Franţa. În cele din urmă, aceasta a culminat cu atragerea în război a tuturor Marilor Puteri europene. Armata sârbă a câştigat câteva victorii importante împotriva Austro-Ungariei în timpul Primului Război Mondial, dar a fost compleşită în final de forţele unite ale Germaniei, Austro-Ungariei şi Bulgariei. În Primul război mondial Serbia a avut 1 260 000 de victime - 28 % din totalul populaţiei sale şi 58 % din populaţia sa masculină.

În anul 1918, Serbia fonda împreună cu Muntenegru, Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor, cunoscut mai târziu sub denumirea de Regatul Iugoslav. În timpul celui de al II-lea război mondial, Serbia a fost un stat marionetă a Germaniei Hitleriste. Teritoriul său includea Serbia Centrală de azi şi partea vestică a Banatului.

În 1945 Serbia a devenit parte a unei federaţii, cea de-a doua Iugoslavie, Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, condusă de Josip Broz Tito până la moartea acestuia în 1980.

De la căderea celei de-a doua Iugoslavii în 1992 şi până în 2003, Serbia a format, împreună cu Muntenegru, Republica Federală Iugoslavia. În ciuda războiului civil din ţările vecine, Croaţia şi Bosnia-Herţegovina, în Serbia a fost pace până în 1998, deşi o parte din instituţiile şi conducerea ţării au susţinut pe sârbii bosniaci şi pe cei din Croaţia în aceste conflicte, înarmându-i şi dirijându-le trupele.

Între 1998 şi 1999, ciocnirile din Kosovo dintre forţele de securitate sârbe şi iugoslave pe de o parte şi Armata de Eliberare din Kosovo pe de altă parte, au condus la bombardamentele NATO, care au durat 78 de zile. Atacurile au fost oprite când preşedintele iugoslav Slobodan Milošević a acceptat să retragă forţele de securitate, inclusiv armata şi poliţia din Kosovo. Acestea au fost înlocuite cu o forţă internaţională, iar Kosovo a rămas, formal, în cadrul federaţiei Iugoslave.

Între anii 2003 - 2006, Serbia a fost parte a Uniunii Statale Serbia şi Muntenegru. În data de 21 mai, 2006, Muntenegru a hotărât în urma unui referendum ieşirea din uniune - 55.5% dintre voturi au fost în favoarea independenţei. Pe 3 iunie, Parlamentul Muntenegrului a declarat independenţa ţării, iar pe 5 iunie, Adunarea Naţională a Serbiei a declarat Serbia succesoare în drepturi a Uniunii Statale.

La alegerile prezidenţiale din 27 iunie 2004, a fost ales ca preşedinte Boris Tadić (instalat în funcţie în 11 iulie).

Pe 20 ianuarie 2008 au avut loc alegeri prezidenţiale, soldate (3 februarie) cu realegerea lui Boris Tadic.

Geografie

Serbia este situată în cuprinsul a două regiuni istorico-geografice, Balcanii de Vest şi partea de sud a Câmpiei Panoniei. Are graniţe comune cu Albania, Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, România şi Ungaria. Fără a avea ieşire directă la mare, Serbia are acces prin intermediul Dunării la Marea Neagră şi Europa Centrală.

Cu un relief variat, câmpii fertile in partea de nord, Voivodina, dealuri şi munţi in partea de sud-est, teritoriul Serbiei este străbătut de Dunăre si de râul Morava, tributar al fluviului.

Clima este continentală in nordul ţării, cu ierni reci şi veri umede şi calde, iar în partea sudică are influenţe mediteraneene, cu veri secetoase.