Articole
Uniunea Europeana
Uniunea Europeană (UE, vezi şi nume alternative) este o entitate politică, so...
Tribunalul Functiei Publice/Civil
Tribunalul Civil/Funcţiei Publice (Civil Service Tribunal) a fost înfiint...
UNESCO
UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură...
Politica vamala
  Politica vamala constituie unul din elementele de baza ale Uniunii Europ...
Responsabilul European pentru ...
Autoritate independenta, infiintata in 2001, functionala din 2004, cu sediul la ...
Banca Centrala Europeana
  Banca Centrala Europeana (BCE) a fost infiintata in anul 1998, cu sase l...
Politica industriala
  Tratatul de la Roma nu prevedea crearea unei politici industrial comune ...
Combaterea fraudei
  Se estimeaza ca, din bugetul anual de peste 100 miliarde de euro, aproap...
Educatie, Formare Profesionala...
Desi politica in domeniul educatiei este decisa de fiecare stat in parte, membri...
Cercetare si inovare
  Principalul motiv pentru existenta unei actiuni europene in domeniul cer...

Albania

În aria cunoscută astăzi ca Albania au existat oameni de la începutul istoriei. Primii locuitori ai regiunii făceau parte dintr-un grup pre-indo-european care ocupa coasta mediterană. Aceste grupuri au lăsat doar puţine rămăşiţe fizice, care sunt concentrate în ariile coastei. Triburi proto-elenice au înlocuit aceste popoare în Grecia, sudul Macedoniei şi sudul Albaniei. Acest proces a fost completat în al doilea deceniu î.Hr. şi nu a afectat părţile nordice şi centrale ale Albaniei, o arie marcată de un vacuum(vid) politic în această perioadă. Istoriografii propun diverse variante pentru originea ilirilor. Unii insistă că ilirii sunt descendenţii poporului pre-indo-european pelasgian, însă majoritatea savanţilor insistă că ei au făcut parte dintr-un val ulterior de invazii indo-europene. Prezenţa lor poate fi identificată începând cu 900 î.e.n.

Cultura iliră a fost influenţată de cultura greacă (în special triburile sudice). Unele colonii greceşti antice au existat pe teritoriul de azi al Albaniei.

După ce regiunea a fost cucerită de către Imperiul Roman, Iliria a fost reorganizată ca o provincie romană, Illyricum, care apoi a fost reorganizată în Dalmaţia şi Panonia, majoritatea teritoriului de azi al Albaniei fiind inclus în Dalmaţia. Mai târziu, regiunea a fost controlată de Imperiul Bizantin. După mai multe secole, numele Illyria a început să fie utilizat mai rar pentru a denumi regiunea. În evul mediu, numele Albania a început să fie întrebuinţat mai des în raport cu regiunea Albaniei moderne. Teritoriul Albaniei a devenit o parte a Imperiului Otoman în 1478, după o perioadă îndelungată de rezistenţă militară sub comanda lui Gjergj Kastrioti Skanderbeg, eroul naţional al Albaniei.

După primul război balcanic, Albania şi-a declarat independenţa faţă de Imperiul Otoman în 1912, devenind un principat. După 1928, ţara a fost condusă de către Regele Zog I până în 1938 când a devenit o posesiune a Italiei.

Comuniştii au preluat controlul ţării în timpul celui de-al doilea război mondial în noiembrie 1944, sub liderul rezistenţei, Enver Hoxha. Din 1945 până în 1990 Albania a avut unul din cele mai represive guverne din Europa. Partidul comunist a fost creat în 1941 susţinut de către Uniunea Partidelor Bolşevice. Toţi care s-au opus partidului au fost eliminaţi. Enver Hoxha a devenit liderul acestui partid. Pe cursul mai multor decenii, Hoxha a creat şi a distrus relaţii cu Belgrad, Moscova, şi China, mereu în intersul său propriu. Ţara a fost izolată, întâi de vest şi apoi chiar şi de estul comunist.

În 1985, Enver Hoxha a murit şi Ramiz Alia l-a înlocuit. Iniţial, Alia a încercat să urmeze calea lui Hoxha, însă în Europa de est schimbări profunde deja se începuseră: Mihail Gorbaciov a apărut în Uniunea Sovietică cu glasnost şi perestroika. Regimul totalitar a fost presat de către Statele Unite, Europa şi opoziţia poporului. După ce Nicolae Ceauşescu a fost executat în Revoluţia din 1989, Alia a înţeles că el putea să fie următorul dacă nu implementa schimbări radicale. El a semnat Tratatul de la Helsinki (care fusese semnat de către alte ţări în 1975) care garanta unele drepturi umane. El a permis pluralismul politic, şi cu toate că partidul său a câştigat în alegerile din 1991, era clar că schimbările nu pot fi oprite. În alegerile generale din 1992, Partidul Democrat a luat 62% din voturi.

În alegerile generale din iunie 1996, Partidul Democrat a încercat să câştige o majoritate absolută şi a manipulat rezultatele. În 1997, frauda a şocat întregul guvern şi s-au început proteste. Multe oraşe au fost controlate de către cetăţeni înarmaţi. Această anarhie şi rebeliune a permis Partidului Socialist să câştige alegerile din 1997.

Totuşi stabilitatea nu s-a întors imediat în anii după protestele din 1997. Lupta pentru putere în interiorul Partidului Socialist a condus la o serie de guverne cu scurtă durată. În 1998 şi 1999 mii de refugiaţi din Kosovo au intrat în Albania. În iunie, 2002, un candidat de compromis, Alfred Moisiu, un fost general şi ministru al apărării, a fost ales urmaşul Preşedintelui Meidani. În alegerile parlamentare din iulie 2005, Sali Berisha, liderul Partidului Democrat a revenit la putere, în mare parte datorită luptelor interne ale socialiştilor şi a unei serii de scandaluri despre corupţia guvernului socialist al lui Nano.

Începând cu anul 1990, Albania se orientează înspre vest, fiind acceptată în Consiliul Europei şi cerând statut de membru în NATO. Mulţi muncitori albanezi continuă să emigreze în Grecia, Italia şi America de Nord. Albania, la fel ca şi alte state ex-comuniste, se află la moment într-o stare de tranziţie de la un guvern totalitar şi o economie controlată de stat la o piaţă liberă şi un sistem de guvernare democratic.

Politică

Şeful statului este preşedintele, care este ales de către Kuvendi, sau Adunarea Republicii Albania în fiecare cinci ani. Partea principală a celor 140 de mebri a adunării sunt aleşi în fiecare 4 ani. 100 din membrii parlamentului sunt aleşi de către toţi cetăţenii ţării printr-un vot direct, şi ceilalţi 40 de membri sunt aleşi printr-un sistem proporţional. Şeful guvernului este Prim Ministrul care este asistat de către un consiliu de miniştri. Consiliul Miniştrilor este ales de către Prim Ministru şi este întărit de o majoritate simplă de 71 de voturi a Adunării.