Articole
Uniunea Europeana
Uniunea Europeană (UE, vezi şi nume alternative) este o entitate politică, so...
Tribunalul Functiei Publice/Civil
Tribunalul Civil/Funcţiei Publice (Civil Service Tribunal) a fost înfiint...
UNESCO
UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură...
Politica vamala
  Politica vamala constituie unul din elementele de baza ale Uniunii Europ...
Responsabilul European pentru ...
Autoritate independenta, infiintata in 2001, functionala din 2004, cu sediul la ...
Banca Centrala Europeana
  Banca Centrala Europeana (BCE) a fost infiintata in anul 1998, cu sase l...
Politica industriala
  Tratatul de la Roma nu prevedea crearea unei politici industrial comune ...
Combaterea fraudei
  Se estimeaza ca, din bugetul anual de peste 100 miliarde de euro, aproap...
Educatie, Formare Profesionala...
Desi politica in domeniul educatiei este decisa de fiecare stat in parte, membri...
Cercetare si inovare
  Principalul motiv pentru existenta unei actiuni europene in domeniul cer...

Austria

Istorie

După ce a fost cucerită de romani, huni, lombarzi, ostrogoţi, bavarezi şi franci, Austria a intrat sub conducerea dinastiei Babenberg din secolul X până în secolul XIII, care au fost învinşi, la rândul lor, de către Habsburgi. Moştenitorii acestei familii vor conduce Austria până în secolul XX. După victoria de la Austerlitz, Napoleon desfiinţează, în 1806, Imperiul Romano-German. Dinastia de Habsburg promite o revanşă, dar, pentru moment, Austria este scoasă din război. Împăratul Franz al II-lea al Sfântului Imperiului German îşi ia titlul de Franz I al Austriei în anul 1804. Din 1807 apelurile secrete anglo-ruse de intrare a ei în război devin presante. Habsburgii văd în acestea o şansă de a-şi salva prestigiul. Sigură de ajutorul coaliţiei, Austria intră, în 1809, în război. Dar lucrurile se complică. General excepţional, Napoleon aduce la respect pe Habsburgi şi, printr-o serie de victorii fulgerătoare, Coaliţia este zdrobită.

Devenit cancelar al Austriei, ultraconservatorul Klemens Metternich încearcă să reînvie coaliţia. Abil diplomat, precum Napoleon era un mare general, Metternich, care fusese ambasador la Paris, îşi dădea seama de greşelile stupide pe care le comiseseră puterile antinapoleoniene în precedentele lor campanii împotriva Franţei. Totodată, Metternich ştia că îndemnurile Angliei de a continua războiul în momentul respectiv erau vorbe în vânt. În consecinţă, noul cancelar a reorganizat structura imperiului şi a uneltit inteligent în vederea găsirii unei ocazii favorabile pentru a-l înfrânge pe micul general francez, care se intitulase împărat şi umilea casele domnitoare ale Europei ( Romanovii, Habsburgii, Bourbonii, Hohenzollernii). Primul moment favorabil valorificat de Metternich a fost atacarea Rusiei de către Napoleon, în 1812, sub pretextul că ţarul Alexandru nu respecta Blocada Continentală instituită de Napoleon şi era ostil proiectelor franceze. O armată de 600.000 de francezi a cucerit Moscova, dar a pierdut posibilitatea de a distruge armata rusă la Borodino. Apropierea iernii l-a obligat pe Napoleon să ordone retragerea - care, din cauza asprei ierni ruseşti şi a hărţuielilor neîntrerupte ale armatei ţariste, s-a transformat în dezastru, astfel că din Marea Armată abia vreo 30.000 de oameni au reuşit să treacă râul Berezina. Profitând de ocazie, membrii coaliţiei antinapoleoniene atacă Franţa. Austria rămâne, însă, în de expectativă, Metternich nevoind să repete vechile greşeli. Când plouă peste tine, plouă şi peste inamic - spunea, un secol mai târziu, mareşalul Foch. La fel ca armata franceză, şi cea rusă era decimată de frig şi boli, astfel că Napoleon reuşeşte, cu o armată recrutată în pripă, să obţină două victorii asupra prusienilor şi ruşilor, la Lutzen şi Bautzen. Aliaţii sunt consternaţi şi cer Austriei să între în război. Calculându-şi şansele, Metternich propune o mediere pe care, iniţial, Napoleon, pentru a câştiga timp, o acceptă, dar, ulterior, refuză cererile exagerate ale cancelarului austriac. Politica lui Metternich triumfă iar Austria intră în război alături de Anglia, Prusia şi Rusia. Deşi, la Dresda, armata austriacă a lui Schwartzenberg este bătută şi pusă pe fugă de francezi, Metternich nu disperă, intuind că Franţa e la capătul puterilor: în bătălia de la Leipzig (16-19 oct. 1813), forţele celei de-a VI-a coaliţii înfrâng armata franceză, Parisul este capturat iar Napoleon exilat în insula Elba (aprilie 1814), apoi, după înfrângerea definitivă de la Waterloo (18 iun. 1815), deportat de englezi pe insula Sf. Elena. Austria recapătă Tirolul, Dalmaţia şi Galiţia. Austria şi Metternich pot răsufla liniştiţi. Metternich înfiinţează Sfânta Alianţă (Rusia, Prusia, Austria, Anglia, Franţa). În Imperiul Habsburgilor Klemens Lothar Metternich, fost ambasador devenit cancelar, conducea politica internă şi externă. Austria a devenit o monarhie absolută cu puteri depline. Aceasta va provoca nemulţumirea ţăranilor, a clasei muncitoare şi a burgheziei. Sfânta Alianţă susţinea monarhiile absolutiste. În Imperiul Rus însă au loc revolte reprimate cu cruzime, Spania îşi pierde toate coloniile din America în afară de San Carlos, Imperiul Otoman este dezmembrat. Monarhiile Sfintei Alianţe se găseau într-un echilibru precar.

Revoluţia de la 1848

În 1848 izbucneşte în Franţa o revoltă a burgheziei cu caracter naţional. Revolta se transformă într-o revoluţie care cuprinde Europa. La Berlin se organizează baricade. În Italia revolta are ca pretext unificarea ţării. Revoluţia în Imperiul Habsburgic a urmat diverse faze. Situaţia economică a imperiului a constituit una din cauzele revoluţiei. Deşi din punct de vedere politic era una din marile puteri ale Europei, din punct de vedere economic, Austria se prezenta mult mai slab deoarece industria sa, în mare parte rămasă în urma progresului general, nu putea face faţă unor ţări industrializate ale căror mărfuri invadaseră piaţa europeană după 1815. În agricultură se menţineau relaţiile feudale iar ţăranii erau crunt asupriţi. Vestea despre revoluţia din Paris s-a răspândit cu repeziciune. La 11 martie apar primele manifestaţii ale mulţimii. La 13 martie 1848, revoluţia izbucneşte la Viena. În aceeaşi zi cancelarul Metternich, ce ocupa această funcţie din 1829, fuge în căruţa unei spălătorese. Studenţii şi muncitorii cer adoptarea unor reforme radicale. Până la 15 martie revendicările cerute de popor au fost impuse aprobării împăratului Ferdinand I. La 13 martie, poetul maghiar Szandor Petofi publică Imnul naţional maghiar la Pesta. La 15 martie izbucneşte revoluţia la Pesta. La 16 martie Ferdinand I este forţat să accepte crearea gărzii naţionale şi legiunii academice la Viena. După izbucnirea revoluţiei la Pesta, se formează un guvern independent, constituit la 17 martie, şi condus de contele Bathyanny . Bathyanny va proclama independenţa Ungariei la 7 aprilie. Cu puţin timp înainte, la Pozsony (azi: Bratislava), veneţienii lansează formula "Italia fara da se" (Italia se va înfăptui prin sine însuşi) pentru eliberarea Italiei. În martie este proclamată republica de la San Marco de către avocatul veneţian Daniel Manin (1804-1857). Peste câteva zile trupele austriece sunt alungate din Milano iar Piemontul declară război Austriei. Dar această stare de lucruri nu durează. Forţele reacţionare ale Sfintei Alinţe înfrâng revoluţia. După înăbuşirea completă a revoluţiei în Europa, Franz Joseph începe o politică de represiune împotriva clasei muncitoare, a ţărănimii, foştii revoluţionari. În 1853 Libeny Janos, o calfă de croitor din Ungaria, dorea să răzbune pe compatrioţii săi care zăceau în închisorile austriece aşa că hotărăşte să-l omoare pe împărat. Pentru aceasta el se duce la Viena unde se pregăti să-l asasineze pe Franz Joseph care mergea însoţit de contele O'Donnel, aghiotantul său. Libeny se aruncă asupra sa cu pumnalul, dar nu reuşeşte decât să-l rănească pe împărat. Franz Joseph se reface repede. Din acest moment, represiunea împotriva potenţialilor revoluţionari se înteţeşte. Dar Austria are de înfruntat alte evenimente.

Revoluţia înfrântă în Austria triumfase în Franţa. Acolo regele Ludovic-Filip fusese alungat iar burghezia proclamase a doua republică franceză. Ca conducător fusese ales Charles Louis Napoleon Bonaparte, urmaş al marelui împărat al Franţei ce tulburase într-atât Austria. Dar cu timpul oamenii au înţeles că numai o revenire a monarhiei le putea rezolva problemele. În 1853 Bonaparte se proclamă împăratul Napoleon al III-lea. Noul împărat avea o extraordinară simpatie pentru popoarele latine. În 1859 el ajută Piemontul împotriva Austriei. Armatele împăratului Franz Joseph sunt bătute iar Lombardia este cucerită. În 1861 este proclamat regatul Italiei a lui Victor-Emanuel II. Camille Cavour, cancelarul Piemontului "Metternich al Italiei", cedează oraşul Nisa Franţei. Austria pierdea posesiunile sale din Italia. Guvernul era nemulţumit. Imperiul Habsburgic se afla într-o stare gravă dar reuşea să se menţină. Dar în curând va primi o nouă lovitură. Prusia era un mare regat care, sub conducerea lui Wilhelm I, visa constituirea unui mare Imperiu german. În acest scop dusese războaie cu Danemarca pentru cucerirea Schleswigului şi a Holsteinului, regiuni din Iutlanda. Apoi anexase Hanovra. Imperiul Austriac era ostil Prusiei şi ambiţiilor sale deoarece considera că numai ea ar fi putut crea un imperiu german. În 1866 începe războiul cu Prusia. Austria este înfrântă la Sadova. Imperiul Habsburgic era cuprins de o gravă criză care se accentuase după înfrângera în război. Franz Joseph I caută să salveze Austria de la această criză creând în 1867 dualismul austro-ungar. Ungurii aveau acelaşi drepturi ca austriecii şi alături de aceştia participau la conducerea imperiului. Erau supuşi cu toţii monarhiei Habsburgice. Celelalte popoare din Imperiu erau considerate inferioare şi nu aveau drepturi. Austria a devenit Austro-Ungaria. Dualismul austro-ungar a salvat temporar statul de la grava criză ce îl cuprinsese. După emanciparea ungurilor fiecare popor credea că se poate ridica şi el. Dar speranţele le vor fi înşelate crunt. Austriecii şi maghiarii vor declanşa o prigoană nesfârşită împotriva celorlalte naţiuni din imperiu. Dualismul austroungar va fi epocă neagră pentru popoarele înglobate în stat.

Austria ca parte a dublei monarhii Austro-Ungaria

Austria a devenit parte din dubla-monarhie Austro-Ungaria în 1867.

În 1871 regele Prusiei Wihelm al II-lea învinge pe francezi, alungă pe Napoleon al III-lea şi este proclamat de către Otto von Bismarck suveran al Imperiului German reunificat. Astfel la graniţele Austriei apărea o nouă putere suverană. În curând o nouă dramă zguduie imperiul Austro-Ungar. Prinţul moştenitor al tronului, Rudolf este găsit mort la Mayerling. Arhiducele Rudolf s-a născut într-o seară ploioasă din 1858. Încredinţat unei doici maghiare, Rudolf era pasionat de vânătoare. În 1874 a căzut de pe cal lovindu-se grav. În anii care au urmat el a împuşcat un cerb alb, care după legendă era ocrotit de spirite. Arhiducele manifesta o totală sfidare faţă de tradiţiile Imperiului. Energia sa reînvia gustul morţii străbunului său Filip al II-lea şi demenţa familiei de Wittelsbach. Mama sa Elisabeta făcea parte din ilustra familie bavareză. Rudolf se certa adesea cu Franz Joseph, tatăl său. Împăratul Austriei a hotărât să-l cuminţească căsătorindu-l cu prinţesa Ştefania a Belgiei. Dar Rudolf s-a îndrăgostit în taină de o tânără, Maria Vetsera. Împăratul Franz Joseph a aflat şi l-a silit pe arhiduce să se despartă de ea. Rudolf n-a suportat gândul de a o părăsi pe Maria şi s-a sinucis împreună cu ea în castelul de vânătoare de la Mayerling. Este desemnat moştenitor al tronului ar hiducele Franz Ferdinand.

În 1878 are loc un nou eveniment. Rusia şi România declară război Imperiului Otoman. Bulgaria este eliberată şi devine stat independent (cnezatul Bulgaria). O mare armată rusească este însărcinată să cucerască Constantinopolul dar turcii speriaţi, semnează pacea la San Stefano prin care Bulgaria şi România ieşeau de sub controlul lor. Austro-Ungaria nu pierde prilejul şi ocupă cu armatele ei Bosnia şi Herţegovina. Prin tratatul de la San Stefano Habsburgii ţineau doar sub ocupaţie provincia, ei nu o anexau. Franz Joseph, sub presiunea marilor puteri, se va consola cu faptul că va întreprinde anexiunea mai târziu (1910).

Dar abia scapă împăratul de grijile Balcanilor că şi se pomeni cu altele. Noul moştenitor al tronului, arhiducele Franz Ferdinand von Habsburg-Este călcând pe urmele lui Rudolf refuzase să se însoare cu o reprezentantă a nobilimii, hotărâse să se căsătorească cu o doamnă de curte a arhiducelui Ferdinand din Bratislava (Presburg) ceha Sofia de Chotko. Austriecii nu recunoscuseră niciodată originea nobiliară a vechilor conţi de Chotko deoarece dualismul austro-ungar recunoştea doar pe maghiari şi austrieci ca popoare privilegiate în imperiu. Franz Joseph a vrut iniţial să-l refuze pe arhiduce, dar acesta nu ceda de fel. Ba chiar a anunţat că renunţă la privilegiile unui tron doar ca să se însoare cu Sofia. Hotărât lucru, Franz Ferdinand îl sfida pe împărat. Franz Joseph, bătrân şi plictisit acceptă căsătoria lui Franz Ferdinand şi a Sofiei cu condiţia ca să fie o căsătorie morganatică. Fii lor nu se vor putea urca pe tronul Habsburgic, nu vor purta nici un fel de titlu şi vor purta numele de familie a mamei. Franz Ferdinand acceptă şi astfel într-o zi minunată din 1900 el îi puse inelul pe deget iubitei lui. Singura reacţie a împăratului a fost un mesaj sec prin care o anunţa pe Sofia că a primit titlul de ducesă de Hohenberg. Pe măsură ce aceste evenimente se desfăşurau în tăcere sosea la Viena vestea asasinării împărătesei Elisabeta. Căsnicia Elisabetei cu rigidul împărat Franz Joseph nu a fost una din cele mai fericite. În momentul în care devenise logodnica împăratului, Sissy era o fată zglobie lipsită de griji. Dar curând a început să fie strivită de încorsetările etichetei curţii imperiale. Convieţuirea cu Franz Joseph a fost de la început marcată de atitudinea neînţelegătoare a Sofiei, mama împăratului. Aceasta, pretinzând că are grijă de ei, îi ţinea pe copii departe de mama lor. Această stare de lucruri a degenerat în conflicte aprige între împărăteasă şi soacră. Elisabeta pleca departe de Viena şi nu se întorcea acolo decât când era absolut necesar. Grijile şi nenorocirile au început să o copleşească pe vesela împărăteasă. Fiica ei a murit la naştere iar fiul ei, Rudolf s-a sinucis la Mayerling. În curând a pierdut şi dragostea împăratului. Iată de ce Elisabeta călătorea cât mai departe de Viena. Ajunse pe insula Corfu îşi construi o mare reşedinţă de vară sub numele de Mrs. Nicholson. Aflând că suferă de anemie a plecat în Elveţia neştiind că acesta va fi ultimul ei drum. S-a instalat la hotelul "Beau Rivage" dându-se drept contesa de Hohenhembs. Într-o noapte însă, în timp ce se grăbea să prindă un vapor a fost înjunghiată de Luigi Luchenni, un revoluţionar. O oră mai târziu, împărăteasa Elisabeta înceta din viaţă. Informat de contele Par de moartea soţiei sale Franz Joseph a reacţionat în modul său sec şi indiferent. A trecut rapid la rezolvarea unor probleme de stat.

Începutul secolului al XX-lea a însemnat pentru Austro-Ungaria o perioadă de schimbări profunde. Popoarele supuse începeau să manifeste tendinţe de independenţă înăbuşite repede de represiunea austro-ungară. În 1910 Bosnia şi Herţegovina, care erau ocupate de armata austro-ungară încă din 1878 au fost anexate la imperiu. Acest lucru a provocat un val de nemulţumiri în Serbia şi în Balcani. Franz Joseph era însă de neclintit. El a organizat în 1914 nişte manevre militare în Bosnia şi Herţegovina. Deoarece ere prea bătrân ca să mai participe la aceste manevre, Franz Joseph l-a desemnat pe moştenitorul tronului, arhiducele Franz Ferdinand să le conducă. Franz Ferdinand a plecat imediat la Sarajevo alături de soţia lui, Sofia. Acolo, pe străzile oraşului, la 28 iunie 1914 Franz Ferdinand a fost ucis împreună cu Sofia de către un naţionalist sârb, Gavrilo Prinkip. În acel moment situaţia a devenit explozivă. Tensiunile dintre Serbia şi Austro-Ungaria s-au accentuat. În Europa se formaseră înainte de 1914 două blocuri: cel al Puterilor centrale (Germania şi Austro-Ungaria la care vor mai adera Turcia, Bulgaria) şi cel al Antantei (Imperiul Britanic, Franţa şi Rusia la care vor mai adera Italia, România, S.U.A.). Aceste două blocuri deţineau fiecare o influenţă majoră asupra Europei şi se duşmăneau din motive politice şi economice. În 28 iulie 1914, Austro-Ungaria declară război Serbiei. Rusia sprijină Serbia şi declară război Austriei. Germania ca aliat al Austriei declară război Rusiei şi Franţei. Belgiei îi este violată neutralitatea de către puterile centrale şi în replică, Marea Britanie intră şi ea în război de partea Antantei. În noiembrie Imperiul Otoman intră şi el în conflict de partea Puterilor centrale iar Grecia se alătură Antantei.

Cele două războaie mondiale

Primul Război Mondial începuse. În luptele din est armata austro-ungară a fost bătută de trupele ruse. În schimb, a obţinut mari victorii asupra Italiei şi României intrate în război în 1915, respectiv, 1916. Pe tronul austro-ungar a venit ca împărat Karl al IV-lea. Războiul a început să evolueze repede către eşec. În 1918 au avut loc multe revolte Împăratul Karl a încercat să semneze o pace separată. Imperiul Otoman şi Rusia au ieşit din război. În schimb, România a reintrat în luptă. În Serbia în 1914 trupele austriece conduse de Potiorek sunt învinse la Cerna şi Kolubara, dar Bulgaria va cuceri repede Serbia. În 1918, situaţia era disperată. Frontul de la Salonic era străpuns iar italienii înaintau în Carinthia. Austria era într-o situaţie disperată. În octombrie 1918 împăratul Karl de Habsburg abdică. Imperiul Habsburgic ce se menţinuse măreţ şi puternic timp de două secole a primit lovitura de moarte. Naţiunile înglobate în imperiu şi-au constituit state independente. Astfel a luat sfârşit una din cele mai mari puteri ale Europei.

Această monarhie a fost împărţită din nou, fiind în tabăra învinşilor din Primul Război Mondial, formându-se Austria de astăzi. Existenţa Republicii Austria a fost reunoscută prin Tratatul de la Saint Germain en Laye semnat la data de 10 septembrie 1919 între Austria şi Aliaţii din primul război mondial. Austria a fost anexată Germaniei naziste în 1938 ("Anschluss"). Aliaţii au ocupat Austria la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial şi până în 1955, când ţara şi-a câştigat independenţa deplină sub condiţia păstrării neutralităţii. Totuşi, după prăbuşirea comunismului în Europa de Est, Austria a devenit din ce în ce mai implicată în afacerile europene, iar în 1995 şi 1999, Austria a aderat la Uniunea Europeană şi respectiv la sistemul monetar euro.

Politică

Şeful statului este preşedintele, care este ales la fiecare 6 ani prin votul poporului. Preşedintele desemnează cancelarul, în mod normal liderul celui mai mare partid din parlament din urma alegerilor. Parlamentul austriac este format din două camere, Bundesrat (consiliul federal), ce consistă în 64 de reprezentanţi ai statelor, în funcţie de populaţie, şi Nationalrat (consiliul naţional), care are 183 membri aleşi prin vot direct.

După trei decade de majoritate social-democratică (SPÖ), o coaliţie de dreapta a fost formată în 2000, consistând din conservatorul Partid Popular (ÖVP) şi Partidul Libertăţii (FPÖ). Totuşi, după ceva turmentaţie în FPÖ în privinţa poliţei şi conducerii partidului, cancelarul federal Wolfgang Schüssel (ÖVP) a anunţat la 9 septembrie 2002 că alegerile generale vor avea loc prematur, la sfârşitul lui noiembrie.

În alegerile de la 14 noiembrie 2002, ÖVP a realizat o victorie răsunătaore (42,3% din voturi), pe când FPÖ nu a întrunit decât 10,1%.

Parlamentul austriac
(Nationalrat, 183 scaune) va fi format după cum urmează:

    * 79 scaune ÖVP (Partidul Popular Austriac) (42,3% din voturi)
    * 69 scaune SPÖ (Partidul Social-Democrat Austriac) (36,51%)
    * 18 scaune FPÖ (Partidul Libertăţii Austriac) (10.1%)
    * 17 scaune Die Grünen (Verzii) (9.47%)

La 28 februarie 2003, coaliţia dintre ÖVP şi FPÖ a fost continuată, din nou având pe Wolfgang Schüssel (ÖVP) drept cancelar federal. Vice-cancelarul său a fost Herbert Haupt (FPÖ) până ce a fost înlocuit de Hubert Gorbach (FPÖ) la 20 octombrie 2003. Înainte de aceasta au avut loc discuţii de sondaj cu o lungă durată ("Sondierungsgespräche") între ÖVP şi alte partide majore ca FPÖ, SPÖ şi Partidul Verde.

Geografie

Fiind situate în Alpi, vestul şi sudul Austriei sunt renumite ca o destinaţie a sporturilor de iarnă. Cel mai înalt munte este Grossglockner, cu 3.798 m. Nordul şi estul ţării sunt formate mai ales din terenuri deluroase. Climatul este temperat, cu ierni reci şi veri răcoroase.

Principalele oraşe sunt capitala Viena situată pe Dunăre, apoi Salzburg, Innsbruck, Graz şi Linz.

Economie

Austria, cu economia sa de piaţă bine dezvoltată şi cu standardul său înalt de viaţă, este în legătură strânsă cu alte economii din Uniunea Europeană, în special cu cea germană. Statutul de membră a UE a adus un val de investitori străini atraşi de accesul Austriei la piaţa unită europeană şi de apropierea de economiile aspirante la UE. Pe de altă parte, creşterea economică înceată a UE a influenţat şi economia austriacă: rata de creştere în 2001 a fost de 0,7%, în 2002 de 1,4%, în 2003 de 0,8% respectiv în 2004 de 1,9%. PIB în 2003: 5,1 Miliarde Euro. PIP pe cap de locuitor în 2003: 27.930 Euro
Kaprun un oraş austriac din landul federal Salzburg

Demografie

Aproape zece procente din austrieci nu sunt descendenţi de austrieci, ci provin din ţări înconjurătoare, în special din naţiunile fostului bloc estic. Mai mult de 50.000 sloveni indigeni locuiesc în provinciile austriece Carintia şi Steiermark. Este prezent şi un grup mare de imigranţi pentru muncă. Limba oficială, germana, este vorbită de toată lumea; dialectul este similar cu acela vorbit în sudul Germaniei.

Există totuşi o limbă standard separată, germana austriacă, care are mai multe diferenţe faţă de germana vorbită în zilele noastre în Germania.

Mai mult de trei sferturi din austrieci sunt romano-catolici. Există de asemenea comunităţi protestante cu vechi tradiţii, comunităţi mozaice şi, după cel de-al doilea război mondial, comunităţi islamice.

Cultură

Austria a fost locul de naştere al mai multor compozitori faimoşi ca de exemplu Wolfgang Amadeus Mozart, Johann Strauss Sr., Johann Strauss Jr., Arnold Schoenberg, Anton Webern sau Alban Berg (ultimii trei au făcut parte din faimoasa A Doua Şcoală Vieneză, vezi Muzica Austriei). La Viena şi-au compus principalele opere compozitori renumiţi, precum Ludwig van Beethoven, Joseph Haydn ş.a. Alţi austrieci renumiţi au fost fizicienii Ludwig Boltzmann şi Erwin Schrödinger, filozofii Ludwig Wittgenstein şi Kurt Goedel, psihoanalistul Sigmund Freud, poetul Peter Rosegger şi pictorul Gustav Klimt. Mari jurişti precum Rudolf von Ihering, Hans Kelsen ş.a. au făcut celebră şcoala vieneză de drept, în special în domeniul dreptului public şi dreptului internaţional public. În domeniul economiei un austriac de seamă a fost Joseph Alois Schumpeter.

Fiind situată în Alpi, Austria a fost ţara de baştină pentru mari schiori alpini, ca Toni Sailer, Hermann Maier, Annemarie Moser-Pröll şi Anita Wachter.

Patrimoniul mondial

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt incluse următoarele obiective din Austria:

    * Centrul istoric al oraşului Salzburg (1996)
    * Palatul şi Grădinile Schönbrunn din Viena (1996)
    * Peisajul cultural Hallstatt-Dachstein din provincia Salzkammergut (1997)
    * Linia ferată din Semmering (1998)
    * Centrul vechi istoric din Graz (1999)
    * Peisajul cultural din Wachau (2000)
    * Centrul vechi istoric din Viena (2001)
    * Peisajul cultural-natural din zona lacului Neusiedlersee (2001)