Articole
Uniunea Europeana
Uniunea Europeană (UE, vezi şi nume alternative) este o entitate politică, so...
Tribunalul Functiei Publice/Civil
Tribunalul Civil/Funcţiei Publice (Civil Service Tribunal) a fost înfiint...
UNESCO
UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură...
Politica vamala
  Politica vamala constituie unul din elementele de baza ale Uniunii Europ...
Responsabilul European pentru ...
Autoritate independenta, infiintata in 2001, functionala din 2004, cu sediul la ...
Banca Centrala Europeana
  Banca Centrala Europeana (BCE) a fost infiintata in anul 1998, cu sase l...
Politica industriala
  Tratatul de la Roma nu prevedea crearea unei politici industrial comune ...
Combaterea fraudei
  Se estimeaza ca, din bugetul anual de peste 100 miliarde de euro, aproap...
Educatie, Formare Profesionala...
Desi politica in domeniul educatiei este decisa de fiecare stat in parte, membri...
Cercetare si inovare
  Principalul motiv pentru existenta unei actiuni europene in domeniul cer...

Portugalia

Portugalia (portugheză Portugal) sau Republica Portugheză (portugheză República Portuguesa) este o ţară situată în extrema sud-vestică a Europei, din Peninsula Iberică, având graniţă cu Oceanul Atlantic în vest şi în sud, şi cu Spania în nord şi în est. De asemenea include două grupuri de insule ale Atlanticului: Insulele Azore (Açores) şi Insulele Madeira.

Istorie

Împărţirea naturală a Peninsulei Iberice nu este de la vest spre est, ci de la sud spre nord, separând cultura şi climatul atlantic de cel mediteranean. Totuşi, Portugalia cu graniţele aproape stabilite în secolul al XIII-lea, este una dintre cele mai vechi naţiuni din Europa. A descoperit şi a pierdut un imperiu, şi-a abandonat şi şi-a recâştigat autonomia, iar de la revoluţia din 1974, care a pus capat perioadelor dictatoriale, şi-a format noi legături cu fostele sale posesiuni. Triburile iberice ale lusitanilor care populau teritoriul Poertugaliei în antichitate a fost supuse de romani în secolele 2-1 i. Hr. Lusitania, provincie a Imperiului Roman, este cucerită în secolul al X-lea d. Hr. de triburile germanice ale suevilor, în secolul al XI-lea de către vizigoţi, intrând apoi, în anii 711 - 718, în stăpânirea arabilor. Din secolul al X-lea, tinuturile cuprinse între râurile Minho şi Douro sunt desemnate cu numele de Terra Portucallis, de la numele roman Portus Calle, al oraşului Porto. În timpul Reconquistei (secolele 9 - 13), pe teritoriul eliberat de sub dominaţia arabă ia fiinţă, în 1095, comitatul Portugaliei, vasal Regatului León, iar în 1139 regatul independent portughez. În 1147 este recucerită Lisabona (care va înlocui Coimbra ca reşedinţă regală), în 1249 provincia sudică Algarve, ultima aflată sunt stăpânire arabă. La încheierea Reconquistei sunt trasate hotarele cu Spania vecină (1267), Portugalia fiind primul stat european care-şi fixează definitiv frontierele, rămase neschimbate până astăzi. În 1415 începe cucerirea primelor aşezări de pe coasta nord-africană (Ceuta), apoi expansiunea pe litoralul Africii Occidentale (călătoriile lui Henric Navigatorul); Bartolomeu Diaz atinge Capul Bunei Speranţe, Vasco da Gama descoperă drumul maritim spre India, iar Pedro Alvarez Cabral debarcă în 1500 pe litoralul Braziliei. În secolul al XV-lea şi la începutul secolului al XVI-lea, Portugalia devine o mare putere maritimă, punând bazele unui vast imperiu colonial (ins. Capului Verde, Angola, Mozambic, Arabia de Sud, coasta occidentală a Indiei, peninsula Malacca, Ceylon, Brazilia), apogeul expasiunii teritoriului şi al înfloririi economice şi culturale fiind atins în timpul domniei regelui Manuel I (1495 - 1521). La jumatatea secolului al XVI-lea, Portugalia pierde statul de mare putere maritimă, cea mai mare parte a imperiului său colonial fiind cucerită, în secolele 17-18, de Olanda şi Anglia. Între 1580 şi 1640, Portugalia este anexată de către Spania. Lentul şi inexorabilul declin nu poate fi oprit nici de reformele în spirjinul absolutismului luminat din timpul regelui José I de Bragança (1750 - 1777), nici de introdcuerea monarhiei constituţionale (1822). În 1822, Brazilia, cea mai importanta colonie a Portugaliei, îşi proclamă independenta. Secolul al XIX-lea este marcat de antagonismul dintre liberali (republicani) şi conservatori (regalişti), care răbufneşte în frecvente războaie civile. La 5 octombrie 1910 monarhia este abolită, iar Portugalia se proclamă republică. Lovitura de stat militara din 28 mai 1926 iniţiată de generalul Carmona, deschide calea dictaturii lui António de Oliveira Salazar (ministru de finanţe din 1928), apoi prim-ministru (1932 - 1968), care impune în 1933 o constituţie de tip fascisto-corporatist. În 1949 Portugalia devine membru fondator al NATO. La 25 aprilie 1974 o insurecţie militară (Revoluţia Garoafelor Roşii), iniţiată de forţele armate obosite de războaiele coloniale, îi înlătură pe succesorii lui Salazar (preşedintele Américo Tomás şi prim-ministrul Marcelo Caetano) şi deschide calea reinstaurării democraţiei. Se prăbuşeşte astfel, fără vărsare de sânge, ultimul şi cel mai vechi regim dictatorial al Europei Occidentale. Dreptul coloniilor portugheze la autodeterminare şi suveranitate este recunoscut oficial la 19 iulie 1974, în anul următor dobândindu-şi independenţa Guineea-Bissau, insuele Capului Verde, São Tomé şi Príncipe, Mozambic şi Angola. O relativă instabilitate politică, tensiuni şi tentative de puciuri militare de stânga şi dreapta, frecvente restructurării în lumea partidelor politice jaloneaza drumul Portugaliei spre o democraţie pluralistă echilibrată, cale soldată cu admiterea ţării în 1986 în Uniunea Europeană. Reflex al progresului economic îl constituie oranizarea la Lisabona, în 1998, a Expoziţiei Universale, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la descoperirea de către Vasco da Gama a drumului spre India.
Lisabona

Existând ca ţară independentă din 1143 (de la Reconquista) şi având un teritoriu aproape constant din Secolul XIII, Portugalia a avut o legătură profundă cu oceanul. Din cele mai vechi timpuri, pescuitul şi comerţul maritim au fost printre activităţile economice principale portugheze. Interesul lui Henry Navigatorul (secolul XV) în explorare, împreună cu dezvoltările tehnologice în navigaţie ale timpului au permis începerea expansiunii portugheze şi progreselor în cunoaşterea geografică.

După perioada ei de glorie mondială din secolele XV-XVI, Portugalia a pierdut mult din bunăstarea sa prin distrugerea Lisabonei într-un cutremur din anul 1755, prin ocuparea sa în timpul Războaielor Napoleoniene şi prin pierderea coloniei sale Brazilia, în 1822. Revoluţia din 1910 a distrus monarhia portugheză, iniţiind o perioadă de republicanism haotic (Prima Republică). În 1926 o lovitură de stat naţionalistă militară a iniţiat o perioadă de cinci decenii de fascism.

În 1974, o revoluţie militară de stânga a instalat un guvern care a instituit o serie de reforme democratice. În anul următor, Portugalia a declarat independenţa coloniilor sale din Africa (Mozambic, Angola, Guineea-Bissau, Capul Verde şi São Tomé şi Príncipe) şi a pierdut colonia Timorul de Est, din Asia, din cauza unei invazii indoneziene. Portugalia însăşi a intrat în Uniunea Europeană în 1986, pierzând o altă colonie asiatică, Macau, retrocedată suveranităţii chineze, în decembrie 1999.

Politică

În anii ce au urmat loviturii de stat, Portugalia a înlăturat progresiv instituţiile nedemocratice şi s-a stabilizat ca o democraţie constituţională. Cele patru mari organe politice portugheze sunt Preşedinţia, Guvernul (primul ministru şi Consiliul de Miniştri), Parlamentul şi puterea judiciară.

Preşedintele, ales prin vot direct pentru un mandat de 5 ani, este de asemenea comandant şef al forţelor armatei. Puterile prezidenţiale includ alegerea primului ministru şi a Consiliului de Miniştri, în care preşedintele trebuie să fie ghidat de rezultatele alegerilor. Consiliul de Stat, un organ prezidenţial de supraveghere, este compus din şase ofiţeri civili seniori, orice fost preşedinte ales începând cu 1976, cinci membri aleşi de către Adunarea Republicii, şi cinci aleşi de către preşedinte.

Guvernul este condus de către un prim ministru, care numeşte Consiliul de Miniştri.

Adunarea Republicii (Assembleia da República) este un organ unicameral compus din 230 de deputaţi. Deputaţii sunt aleşi prin vot universal, conform sistemului de reprezentare proporţională, pentru un mandat de patru ani, cu excepţia cazului în care preşedintele dizolvă Adunarea şi cere alegeri anticipate.

Curtea Supremă Naţională este curtea ultimului apel. Curţile militare, administrative şi fiscale sunt desemnate drept categorii diferite de curţi. Un Tribunal Constituţional format din nouă membri verifică constituţionalitatea legislaţiei.

Geografie

Portugalia continentală este împărţită în două de râul ei principal, Tagus (Tejo). Alte râuri importante sunt: Douro, Minho şi Guadiana. Ca şi râul Tagus, toate izvorăsc din Spania. În nord, relieful este format din munţi. Cel mai înalt punct al Portugaliei se află în partea insulară: Mount Pico (2.351 m), înAzore. În sud, spre Algarve, relieful este format mai ales din câmpii, şi clima de aici este ceva mai călduroasă şi mai uscată decât în nordul răcoros şi ploios.

Economie

Economia Portugaliei a devenit o economie diversificată şi în continuă creştere, bazată pe servicii, de la aderarea la Uniunea Europeană, în 1986. În ultima decadă, guverne succesive au privatizat multe firme controlate de stat şi au liberalizat zone cheie ale economiei, incluzând sectoarele financiar şi telecomunicaţii. Ţara s-a calificat pentru Uniunea Monetară Europeană (EMU) în 1998 şi a început să folosească noua sa deviză, Euro, pe 1 ianuarie 2002, împreună cu alte 11 state membre ale UE.

Demografie

Portugalia este departe de a fi o ţară omogenă din punct de vedere lingvistic, etnic şi religios. Limba portugheză este vorbită în întreaga ţară, cu excepţia oraşului Miranda de Douro, în care dialectul Asturian